Jude Bellingham, record după record! Nimeni nu a mai reușit asta pentru naționala Angliei
articol scris de Digi Sport20.06.2024, 21:19
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Danemarca și Anglia au remizat, scor 1-1, în a doua partidă din cadrul etapei a doua a grupei B de la EURO 2024.
Astfel, englezii au acumulat patru puncte după primele două meciuri și sunt la doar un pas de calificarea în optimile de finală ale turneului final din Germania.
Jude Bellingham a devenit primul fotbalist care a jucat 10 meciuri la turneele finale pentru Anglia înainte să împlinească 21 de ani
Jude Bellingham (20 de ani) a fost titular în al doilea meci al Angliei de la turneul final din Germania și în urma remizei contra Danemarcei a stabilit un nou record.
Starul lui Real Madrid a devenit primul jucător al Angliei care bifează 10 meciuri la echipa națională la turnee finale înainte să împlinească vârsta de 21 de ani, potrivit squawka.
Bellingham a jucat două meciuri la EURO 2024, trei la EURO 2020, când Anglia a pierdut finala cu Italia, și cinci la Cupa Mondială din 2020, când naționala lui Gareth Southgate a fost eliminată în sferturile de finală.
Jude Bellingham is the first Englishman to make 10 major tournament appearances before turning 21 years old.
— Squawka (@Squawka) June 20, 2024
Generational talent. ✨#EURO2024 pic.twitter.com/GFeG4VdZEw
Anglia a remizat cu Danemarca în al doilea meci de la EURO 2024
Anglia a început mult mai bine partida, iar Harry Kane a deschis scorul în minutul 20. Danezii nu s-au lăsat, iar Morten Hjulmand a restabilit egalitatea, 15 minute mai târziu.
Galerie Foto
Scorul final a fost 1-1, iar Anglia a ajuns la un pas de ”optimi”. Danemarca a are două puncte în două etape și trebuie să învingă Serbia în ultima etapă pentru a fi sigură de calificare.
Etichete: anglia , danemarca , jude bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții