Jucătorul României de la EURO 2024 care l-a dezamăgit pe Sorin Cârțu
articol scris de Digi Sport07.07.2024, 22:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Naționala României a ajuns până în faza optimilor de finală la EURO 2024.
Parcursul ”Tricolorilor” la Campionatul European a fost stopat de naționala Olandei, care a învins România cu scorul de 3-0.
Sorin Cârțu a fost dezamăgit de jocul prestat de Dennis Man la EURO 2024
Fostul președinte de la Universitatea Craiova a urmărit cu interes partidele României de la EURO 2024. Sorin Cârțu (68 de ani) consideră faptul că Dennis Man putea să trateze mai bine unele situații de joc, în special la meciurile cu Belgia și Olanda.
”Mă uitam și la Dennis Man. A avut niște situații… Putea să iasă în evidență.
Mă refer la faza când a scăpat singur cu portarul belgienilor (n.r. Koen Casteels). Putea să se prefacă că trage și se întorcea pe piciorul stâng. Ieșea o fază senzațională.
Și în meciul cu olandezii, când a primit o pasă de la Stanciu, la 11 metri. A venit și a dat prost în minge. Putea să facă o pivotare să scoată advesarul din joc. Dar ei (n.r. jucătorii naționalei) nu sunt preocupați de treburile astea, ci vor să dea imediat”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit sptfm.ro.
- În 28 de meciuri pentru naționala României, Dennis Man a înscris de 7 ori.
- 9.000.000 de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt.
Dennis Man, pe locul 9 în topul notelor primite de ”Tricolori” după EURO 2024
SofaScore a alcătuit un clasament pe baza notelor obținute de ”Tricolori”, de-a lungul celor patru meciuri pe care România le-a jucat în Germania.
Notele au fost acordate automat de către un algoritm, după colectarea mai multor date cuantificabile, cum ar fi parade reușite, intercepții, driblinguri completate, pase-cheie, cartonașe, șuturi pe poartă etc.
La finalul celor patru meciuri, cel mai bun jucător din tabăra României a ieșit Florin Niță, cu o medie de 7,20. Podiumul a fost completat de Radu Drăgușin (7,03) și Răzvan Marin (6,98).
- 1. Florin Niță (7,20)
- 2. Radu Drăgușin (7,03)
- 3. Răzvan Marin (6,98)
- 4. Florinel Coman (6,95)
- 5. Nicușor Bancu (6,90)
- 6. Andrei Rațiu (6,88)
- 7. Denis Drăguș (6,83)
- 8. Nicolae Stanciu (6,83)
- 9. Dennis Man (6,78)
- 10. Andrei Burcă (6,73)
- 11. Ianis Hagi (6,70)
- 12. Marius Marin (6,65)
- 13. Deian Sorescu (6,60)
- 14. Darius Olaru (6,50)
- 15. Adrian Rus (6,50)
- 16. George Pușcaș (6,45)
- 17. Bogdan Racovițan (6,45)
- 18. Valentin Mihăilă (6,43)
- 19. Vasile Mogoș (6,40)
- 20. Denis Alibec (6,35)
- 21. Alexandru Cicâldău (6,30)
Etichete: sorin cartu , dennis man , romania euro 2024 , sorin cartu dezamagit , dennis man euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții