Foto Cum a fost primită conducerea FRF la Wurzburg. Răzvan Burleanu a scris în cartea orașului
articol scris de Digi Sport11.06.2024, 20:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Delegația României în Germaia a fost primită în recepție la primăria Wurzburg, orașul gazdă al ”Tricolorilor” pentru EURO 2024.
Este pentru a doua oară când Wurzburg este gazda unei echipe naționale la un turneu final după ce, în 2006, aici a fost baza de pregătire a naționalei Ghanei pentru Campionatul Mondial din acel an.
Răzvan Burleanu a scris în cartea orașului Wurzburg: ”Suntem foarte fericiți că am luat această decizie”
La evenimentul organizat la Consulul General al României la Munchen, au participat, printre alții, primarul orașului Christian Schuchardt, președintele Federației Române de Fotbal Răzvan Burleanu și managerul operațional al loturilor naționale, Vlad Munteanu.
„Am primit un feedback extrem de pozitiv din partea tuturor colegilor care au călătorit în ultima lună, săptămână de săptămână, aici în Wurzburg.
Suntem foarte fericiți că am luat această decizie de a alege Wurzburg ca oraș gazdă pentru cantonamentul Echipei Naționale a României”, a declarat Răzvan Burleanu.
Galerie Foto
La finalul evenimentului, consulul general al României la Munchen și președintele FRF au semnat în cartea de aur a orașului.
„Aș vrea să vă mulțumesc sincer pentru primirea călduroasă, pentru zâmbetele pe care le-am văzut în aceste zile și atitudinea profesionistă față de colegii noștri care au implementat proiectul EURO 2024, unul extrem de important pentru noi.
Sunt sigur că Wurzburg și comunitatea de aici vor fi alături de echipa noastră pe parcursul Campionatului European și vă promitem că vom încerca să aducem pe teren cea mai bună performanță posibilă”, a spus Vlad Munteanu.
Lotul final al României pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: romania , frf , echipa nationala , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții