Cu mai puțin de două luni înainte de EURO 2024, englezii au dat verdictul în privința României
articol scris de Digi Sport02.05.2024, 17:28
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Debutul echipei naționale a României la EURO 2024 este din ce în ce mai aproape.
”Tricolorii” vor începe turneul final din Germania împotriva Ucrainei, meci care se va disputa pe 17 iunie, de la ora 16:00.
Presa din Anglia a descris echipa României înainte de EURO 2024: ”Talentul unor jucători precum Hagi, Popescu sau Petrescu este absent”
Naționala lui Edi Iordănescu a câștigat grupa din preliminariile EURO 2024 în fața Elveției și Israelului, fapt remarcat și de presa din Anglia. Cu doar o lună înainte de startul turneului final din Germania, englezii au comentat parcursul României din faza preliminariilor.
De asemenea, sursa citată anterior a spus și cine va fi ”motorul” echipei naționale la Campionatul European.
”România va participa la un turneu final pentru prima oară după prezenţa de uitat de la EURO 2016.
După parcursul sumbru din Liga Naţiunilor din sezonul 2022-2023, când au retrogradat în detrimentul a trei echipe care nu vor merge în Germania, tricolorii au ocupat prima poziţia în preliminariile EURO 2024 și au avut un parcurs invincibil.
Rezilienţa şi spiritul de echipă i-au adus până aici, chiar dacă talentul unor jucători precum Gică Hagi, Gică Popescu sau Dan Petrescu este absent. Îmbrăţişaţi sacrificiul.
România a câştigat şase meciuri şi a remizat în alte patru, dar rezultatele nu arată cât de mult a suferit. Au marcat de două ori pe final în meciurile cu Elveţia şi Kosovo, când au transformat un punct în patru.
Cele mai bune prestaţii au venit în ultimele două meciuri: 2-1 cu Israel şi 1-0 cu Elveţia”
Cel mai probabil va impresiona în tribune. Suporterii României abia aşteaptă să sărbătorească revenirea la un turneu final. Sigur, sunt viteji, dar e drum lung până la o revenire a zilelor de glorie din anii 1990. Prezenţa în optimile de finală ar reprezenta un succes.
Căpitanul Nicolae Stanciu este motorul naţionalei României. Micuţul număr 10 poate nu este Gheorghe Hagi, dar are calitate ofensivă încât să moştenească numărul de pe tricou al lui 'Maradona din Carpaţi'.”, au scris cei de la Fourfourtwo.
Programul României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Stadioanele pe care va juca România la EURO 2024: Allianz Arena
Galerie Foto
Etichete: romania , echipa nationala , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții