Cei trei ”Tricolori” care l-au impresionat pe Ionuț Lupescu la EURO 2024: ”Rolul lui este esențial”
articol scris de Digi Sport01.07.2024, 10:35
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România va juca în optimile EURO 2024 în fața Olandei, după ce a terminat Grupa E pe primul loc, în fața Belgiei, Slovaciei și Ucrainei.
Ionuț Lupescu (55 de ani), pe care UEFA l-a numit observator tehnic la EURO 2024, a făcut mai multe declarații în legătură cu naționala României.
Ionuț Lupescu a evidențiat trei jucători din echipa României înaintea meciului cu Olanda
Într-un interviu acordat celor de la Suddeutsche Zeitung, Ionuț Lupescu a vorbit atât despre evoluția naționalei lui Edi Iordănescu de până acum, despre meciul contra Olandei, dar a evidențiat și trei jucători din echipa România.
Este vorba de căpitanul Nicolae Stanciu, portarul Florin Niță și Răzvan Marin, care este cel mai bun marcator al României de la turneul final din Germania.
De asemenea, Marin a fost cel care a transformat lovitura de la 11 metri din meciul contra Slovaciei și a adus punctul decivisv pentru calificarea în optimile de finală ale EURO 2024.
”Ca și căpitan, rolul lui Stanciu este esențial. Ocupă bine acest rol de conducere, deși este încă foarte tânăr.
I-aș mai aminti pe Florin Niță de la Gaziantep, care este un portar bun, și pe Răzvan Marin, care nu joacă la un club mare, dar cel puțin joacă în Italia.”, a spus Ionuț Lupescu.
- Meciul România - Olanda poate fi urmărit marți, de la ora 19:00, în format LIVE TEXT, pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Presa din Olanda l-a remarcat pe Florin Niță: ”Cel mai bun portar la apărarea penalty-urilor de la EURO 2024”
Astfel, este destul de posibil ca Niță să fie titular și în partida contra Olandei, de marți, 2 iulie, din optimile EURO 2024. Partida ar putea ajunge și în prelungiri și chiar la loviturile de departajare pentru că se dispută în fazele eliminatorii.
În acest context, jurnaliștii olandezi au scos în evidență că Florin Niță este cel mai bun portar dintre cei prezenți la turneul final din Germania în ceea ce privește apărarea loviturilor de la 11 metri.
”Potrivit cifrelor, Florin Niță este cel mai bun portar la apărarea penalty-urilor dintre toți portarii de la Campionatul European.”, a relatat nos.nl. De asemenea, Niță le-a explicat jurnaliștilor olandezi și cum se pregătește pentru aceste momente.
”Dumnezeu mă inspiră să iau deciziile bune în acele secunde. Mă documentez și înaintea fiecărui meci, îmi iau notițele de care am nevoie, exersez penalty-urile cu colegii mei.
Dacă pot decide eu un meci? Îmi doresc să nu ajungem acolo! Vreau să jucăm bine și să câștigăm meciul în cele 90 de minute. Dacă o vom face, sper să-mi ajut echipa cât pot eu de bine.”, le-a spus Florin Niță jurnaliștilor olandezi.
Etichete: romania , ionut lupescu , florin nita , nicolae stanciu , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții