Alvaro Morata vrea să se retragă din naționala Spaniei!
articol scris de Digi Sport08.07.2024, 14:29
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Spania s-a calificat în semifinalele EURO 2024 după ce a învins Germania cu scorul de 2-1, în sferturile de finală.
Spaniolii se vor confrunta cu Franța, marți, 9 iulie, de la ora 22:00, în prima semifinală de la Campionatul European.
Alvaro Morata vrea să se retragă din naționala Spaniei pentru că nu se simte fericit și apreciat
- Confruntarea dintre Spania și Franța va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Căpitanul naționalei Spaniei a surprins lumea fotbalului spaniol după ce a anunțat că se gândește să se retragă din trupa lui Luis de la Fuente. Alvaro Morata (31 de ani) a dezvăluit că principalul motiv, care stă la baza deciziei, sale este că nu se simte respectat în societatea spaniolă.
Atacantul spaniol a ținut să îi ”înțepe” și pe jurnaliști, pe care i-a acuzat că s-au bucurat în momentul când au aflat că va fi suspendat pentru meciul cu Franța.
”Există posibilitatea să părăsesc naționala după EURO, dar nu vreau să vorbesc prea mult despre asta.
Nu sunt chiar nefericit, dar este adevărat că în Spania îmi este foarte greu să fiu bucuros. Până la urmă, mereu iese ceva pe undeva. Zilele trecute le-am făcut un gest jurnaliştilor. Pur şi simplu am fluierat spre ei și credeam că va rămâne între noi.
A fost doar un gest, dar unii au profitat de ocazie pentru a critica, ca întotdeauna. Ca în problema dacă mi-au dat cartonaș galben sau nu, unii au spus 'Jucăm mai bine fără el'. Chiar și atunci când lucrurile merg bine...
(n.r. Ești mai fericit în afara Spaniei?) Da, cu siguranță. Am spus-o de multe ori. Mai presus de toate, pentru că oamenii mă respectă. În Spania nu există respect pentru nimic și pentru nimeni.
De aceea mă tot gândesc, deși sunt concentrat pe Campionatul European, că nu știu dacă este cel mai bun lucru pentru mine să rămân în Spania.
Am spus că mor de nerăbdare să câștig titluri cu Atletico, dar trebuie să cântărești ce merită și ce nu”, a declarat Alvaro Morata, potrivit elmundo.es.
- 16 milioane de euro este cota de piață a lui Alvaro Morata, potrivit Transfermarkt.
- În 78 de meciuri pentru naționala Spaniei, Alvaro Morata a punctat de 36 de ori.
Cartonașul galben al lui Alvaro Morata, șters de UEFA
În minutul 120+3 al meciului Spaniei cu Germania, pe grafica televiziunilor a apărut că Alvaro Morata a primit cartonașul galben, iar acest ar fi urmat să rateze meciul din semifinale. Însă totul pare să fi fost doar o eroare, după cum au anunțat spaniolii.
După ce au trecut inițial cartonașul galben, cei de la UEFA l-au șters de pe site-ul oficial.
”UEFA a șters galbenul lui Morata, care va putea juca în semifinale”, au notat cei de la Marca. Astfel, Alvaro Morata va putea fi prezent la meciul pe care Spania îl va juca în semifinalele de la EURO 2024.
Etichete: nationala spaniei , alvaro morata , spania germania , retragere morata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții