Alon Hazan mută presiunea pe ”Tricolori” înainte de Israel - România: ”Cum am putea să fim favoriți?”
articol scris de Digi Sport17.11.2023, 19:00
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Echipa națională a României poate obține calificarea la EURO 2024 sâmbătă, atunci când ”Tricolorii” vor înfrunta selecționata Israelului.
Dacă vor ieși neînvinși din meciul contra selecționatei din ”Țara Sfântă”, ”Tricolorii” își vor asigura biletul la turneul final care va avea loc în Germania.
Ce a spus Alon Hazan, selecționerul Israelului, înainte de meciul cu România
Alon Hazan a luat parte la conferința de presă unde a vorbit despre partida de sâmbătă contra României.
Selecționerul din ”Țara Sfântă” a mărturisit că are încredere totală în elevii săi și este convins că aceștia vor face tot posibilul ca Israelul să meargă la turneul final.
Totodată, Hazan a avut cuvinte de laudă la adresa ”Tricolorilor” și consideră că România este favorită să câștige meciul care se va disputa în Ungaria.
”România nu este doar o echipă care joacă defensiv, poate să atace, este o echipă foarte bună. Putem să jucăm ofensiv și să marcăm. Întotdeauna exersăm fazele fixe, dar și alte aspecte tactice. Trebuie să fim calmi și să avem multă răbdare, mult curaj și să ne impunem jocul.
Dacă suntem favoriți? Cum am putea să fim noi favoriți dacă vom înfrunta echipa care are nevoie doar de un egal? România este favorită.
Scopul nostru este să progresăm și să devenim mai buni în fiecare partidă, iar acest lucru este necesar pentru a ajunge acolo unde ne dorim.
Până acum o lună și jumătate visam, dar de atunci nu am mai putut dormi. Acum nu mai visez, vreau să fiu realist. În realitatea mea, cred că suntem capabili să ne calificăm. Realitatea noastră este că suntem suficient de buni pentru a câștiga acest meci”, a spus Alon Hazan la conferința de presă.
Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4).
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
12 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Kosovo - Israel 1-0
15 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Israel - Elveția 1-1
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I
Etichete: romania , israel , preliminarii , euro 2024 , alon hazan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții