Norbert Gyömber, imaginea deznădejdii la finalul partidei cu Anglia / Foto: Profimedia

”30 de secunde de o calificare istorică” / ”Ca un cuțit în inimă”. Slovacii, la pământ după eliminarea de la EURO

articol scris de Digi Sport
30.06.2024, 23:30
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Slovacia a fost eliminată, duminică seară, de la EURO 2024, după un meci interzis cardiacilor, de către Anglia, scor 1-1 (1-2 d.p).

David Hancko: ”Golul egalizator al lui Bellingham a fost ca un cuțit în inimă”

Selecționata lui Francesco Calzona (55 de ani) au fost la mai puțin de 60 de secunde de o calificare istorică. După golul marcat de Ivan Schranz  în minutul 25, slovacii au sperat la calificarea în sferturi, numai că Bellingham a egalat, printr-o foarfecă de mare efect, în minutul 90+5. Apoi, în primul minut din extra-time, Kane a marcat al doilea gol al englezilor, cel care s-a dovedit a fi și al victoriei.

La final, David Hancko, unul dintre cei mai buni jucători din naționala Slovaciei, abia și-a găsit cuvintele.

”Nu am mai fost așa supărat după un meci de foarte multe timp. Știu că este vorba doar de o partidă, însă am fost atât de aproape de ceva special, ceva la ce visam dintotdeauna.

Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a deveni realitate, însă nu am reușit. Golul egalizator al lui Bellingham a fost ca un cuțit în inimă”, a spus fundașul.

”Sunt trist, 30 secunde ne-au despărțit de o calificare istorică. Am fi putut fi fericiți, însă așa este fotbalul. Sunt mândru de băieți, de antrenorul nostru. Am creat o echipă incredibilă, un grup unit, este cu atât mai trist că aventura noastră se încheie în acest mod.

Ne vom întoarce mai puternici și vom reprezenta Slovacia la fel cum am făcut-o la acest Campionat European”, a spus și Milan Skriniar.

Calzona: ”Am ținut piept cu brio englezilor”

Concluzia a fost trasă de către selecționer

”Trebuie să fim mândri de întreaga echipă, am ținut piept cu brio englezilor. În a doua repriză, am fost mai mult prezenți în jumătatea adversă, nu am ce să le reproșez băieților din acest punct de vedere.

Nu am irosit nicio șansă, însă știam că valoarea echipei lor este una uriașă.

Trebuie să fim mândri de ce am realizat”, a transmis Francesco Calzona, citat de sport.aktuality.

Etichete: anglia slovacia 2-1 , milan skriniar , francesco calzona , david hancko


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Video De aproape două luni, Cristi Săpunaru intră pe teren doar după meciuri! Gestul căpitanului Rapidului în fața camerelor TV

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Exclusiv ”Îl transferă Tottenham pe Milan Skriniar?” Florin Manea l-a atenționat pe Radu Drăgușin

Pericol pentru Drăgușin? Tottenham vrea să transfere un fundaș de TOP

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”