Exclusiv Anghel Iordănescu îi ia apărarea lui Emil Săndoi și îi critică pe ”Tricolorii” U21: ”Jucători capricioși care se mulțumesc cu puțin”
articol scris de Digi Sport30.06.2023, 10:02
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
România U21 a terminat la egalitate partida contra reprezentativei similare a Croației, scor 0-0.
Cu doar un punct obținut în cele trei partide, ”Tricolorii” mici au terminat grupa pe ultimul loc și au fost eliminați de la Campionatul European.
Anghel Iordănescu: ”Nu-i reproșez nimic lui Emil Săndoi”
La puțin timp după eliminarea din competiție, Anghel Iordănescu a vorbit despre campania sub așteptări făcută de naționala U21.
Fostul selecționer este de părere că nu Emil Săndoi este de vină pentru jocul slab, ci jucătorii care se mulțumesc cu mult prea puțin.
”Eu susțin că echipele noastre trebuie să aibă centre de copii și juniori puternice. În momentul de față avem foarte multe minusuri. Fotbalul românesc are nevoie de bani, fără bani nu ai cum să faci performanță.
Nu-i reproșez nimic lui Emil Săndoi. După părerea mea, selecția a fost una dintre cele mai bune, probabil unul sau doi jucători nu și-au găsit locul. Reproșez fotbalului, oamenii de fotbal, pentru că am văzut o echipă care nu are o forță de joc. Asta pleacă din educația primită de la cluburi. Jucători capricioși care se mulțumesc cu puțin. Trece luna și și-au luat salariul. Acum ăl acuzăm pe Săndoi, cu siguranță că va plăti, dar problema este a noastră, a tuturor.
Se poate spune că avem jucători talentați, dar jucători noștri sunt total nepregătiți. Competiția noastră internă ne încântă pe noi, dar nu ne ajută. Când am evoluat în afară, am eșuat. În afară de CFR, noi nu am contat, chiar dacă e vorba de FCSB sau Craiova. Nu înțeleg un lucru, ceea ce mă deranjează cel mai mult este că apar jucători din străinătate, jucători de o valoare scăzută. Foarte mulți jucători străini, în jur de 150, care nu ajută cu nimic creșterea fotbalului nostru.
În schimb, ne certăm și facem gălăgie pentru o regulă U21, care a mai scos câțiva jucători talentați”, a spus Anghel Iordănescu, la Fotbal Club.
Cum arată clasamentul final al grupei B
Etichete: echipa nationala , emil sandoi , anghel iordanescu , euro u21 2023
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții