Acum e sigur: România, OUT de la EURO U21 2023! Bornele negative bifate și cum au fost surprinși jucătorii după 0-1 cu Ucraina
articol scris de Digi Sport24.06.2023, 23:37
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
România U21 a fost învinsă de Ucraina U21, scor 0-1, în etapa a doua a fazei grupelor Campionatului European pe care îl organizează alături de Georgia.
Eșecul cu Ucraina aduce și eliminarea de la EURO. Imediat după meci, mai existau șanse teoretice, dar victoria Spaniei în fața Croației a confirmat eliminarea după doar două runde.
FOTO Cum au fost surprinși jucătorii României, după meciul cu Ucraina
Galerie Foto
România, OUT de la EURO U21 2023
După două runde, România și Croația nu au niciun punct, astfel că au devenit primele echipe eliminate din competiție.
Ucraina și Spania au obținut deja calificarea în sferturi, iar în urma meciului direct din ultima etapă va fi stabilită ordinea din clasament.
România și Croația nu sunt doar primele echipe eliminate, ci și singurele care nu au marcat vreun gol după două meciuri. Fără gol înscris este și Cehia, care încă nu a jucat în etapa a doua.
România, eliminată după două turnee finale cu rezultate bune
Turneul final din acest an a fost al treilea la rând de EURO la care România a participat, acum din postura de țară organizatoare. Rezultatele au fost, însă, mult sub cele din 2019 și 2021.
Acum patru ani, în Italia și San Marino, România a câștigat, cu șapte puncte, o grupă din care au mai făcut parte Franța, Anglia și Croația, iar în semifinale a pierdut cu Germania.
În 2021, în Ungaria, România a părăsit turneul după faza grupelor, dar cu cinci puncte, obținute după o victorie cu Ungaria și remize cu Olanda și Germania.
Olanda și Germania au fost echipele care s-au calificat și au avut același număr de puncte ca România, care a avut, însă, un golaveraj inferior.
Clasamentul din grupa României de la EURO U21 2023
Programul din grupa României de la EURO U21 2023
-
Miercuri, 21 iunie
19:00 Ucraina – Croația (Stadionul Giulești, București) 2-0
21:45 România – Spania (Stadionul Ghencea, București) 0-3 -
Sâmbătă, 24 iunie
19:00 România – Ucraina (Stadionul Ghencea, București) 0-1
21:45 Spania – Croația (Stadionul Giulești, București) 1-0 -
Marți, 27 iunie
21:45 Croația – România (Stadionul Ghencea, București)
21:45 Spania – Ucraina (Stadionul Giulești, București)
Etichete: romania u21 , euro u21 , romania u21 - ucraina u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții