Bile albe, bile negre. Ce a observat Miriuță după debutul României la Euro U21
articol scris de Digi Sport25.03.2021, 09:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Naționala de tineret a României a început cu dreptul Campionatul European U21. În primul meci, al turneului de la Budapesta, România U21 a remizat cu Olanda U21, scor 1-1.
Vasile Miriuță a făcut analiza meciului în care Andrei Ciobanu, marcatorul unui gol senzațional, a fost MVP-ul partidei.
- Următorul meci al României este programat pe 27 martie, de la 19:00, împotriva Ungariei, în timp ce pe 30 martie, de la aceeași oră, se dispută meciul cu Germania. Liderul grupei A este Germania, care s-a impus fără drept de apel în fața Ungariei, reprezentanta țării gazdă, cu 3-0.
Miriuță spune că Justin Kluivert și colegii lui au fost superiori la capitolul posesie și le-a evidențiat calitățile tehnice, dar e de părere că pe final, elevii lui Adi Mutu puteau câștiga.
"Analizând ultimele 15 minute, putem să spunem că meritam să câştigăm. Am început mai greu, dar nu ne-a fost frică de ei, din ce am văzut. După primele 15 minute, când ei au avut iniţiativa, au marcat, au fost periculoşi la fazele fixe, am reuşit să egalăm repede. N-au fost peste noi, au avut posesie de-a latul terenului. Ne-am închis bine, am fost grupaţi la mijlocul terenului. Când am recuperat, am verticalizat şi am jucat repede. Am avut 2-3 contraatacuri în prima repriză, dacă le tratam cu mai mare seriozitate, puteam să înscriem.
În repriza a doua, când am văzut că au obosit un pic, ne-am dus peste ei, am avut acele ocazii ale lui Paşcanu, Ciobanu. Puteam să învingem şi nu era mincinos jocul dacă am fi câştigat. La Olanda s-a văzut superioritatea cum pasează, dar n-au fost mai buni ca noi. În ziua de azi, posesie nu-ţi câştigă o partidă. Adi Mutu a pregătit meciul foarte bine din punct de vedere tactic.
Olandezii au jucători care joacă foarte bine între linii şi în dueluri unu la unu. Aceşti tineri olandezi sunt foarte buni la cluburile lor. Una e să joci la Leipzig alături de Forsberg, Sabitzer etc, şi alta e să joci la naţională cu jucători de aceeaşi vârstă şi valoare. La echipele mari, te trag şi jucătorii valoroşi. Nu s-a văzut o diferenţă între noi şi ei. Când am jucat repede, am făcut presing avansat, i-am surprins. S-a văzut că greşesc când pui presiune pe ei", a spus Vasile Miriuţă, pentru Look Sport.
Programul României U21 la Euro 2021
- S-a jucat: România U21 – Olanda U21 1-1
- 27 martie, 19:00: Ungaria U21 – România U21
- 30 martie, 19:00: Germania U21 – România U21
Grupele EURO 2021
- Grupa A: Ungaria, Germania, ROMÂNIA, Olanda
- Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
- Grupa C: Rusia, Islanda, Franța, Danemarca
- Grupa D: Portugalia, Croația, Anglia, Elveția
Dacă meciurile din grupe se joacă la finalul acestei luni, fazele eliminatorii, unde se vor califica primele două clasate din cele patru grupe, sunt programate între 31 mai și 6 iunie.
Lotul României U21 pentru EURO 2021
- Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București)
- Fundași: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul)
- Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA)
- Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Adrian Petre (UTA Arad).
Etichete: romania u21 , vasile miriuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții