UEFA a "mutat" duelul Ungaria - Portugalia la București! Gafă de proporții comisă de forul continental
articol scris de Digi Sport15.06.2021, 11:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UEFA a comis o gafă de zile mari! În prezentarea meciului Ungaria - Portugalia, forul continental a confundat Budapesta, locul de desfășurare al partidei, cu București.
În dese rânduri, la evenimentele sportive disputate la București, presa internațională a încurcat capitala României cu cea a Ungariei. Acum, la unul dintre cele mai importante meciuri din istoria echipei naționale din țara vecină, UEFA a comis aceeași eroare, dar în sens invers.
- Ungaria - Portugalia, primul meci al grupei F de la EURO 2020, se dispută astăzi, de la ora 19:00, pe Puskas Arena din Budapesta, în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Gafă de proporții făcută de UEFA: "Primul meci al zilei, Ungaria vs Portugalia, la București"
"Primul meci al zilei, Ungaria vs Portugalia, la București", scrie pe contul oficial de Twitter al turneului EURO 2020. De fapt, partida se va juca la Budapesta, pe stadionul "Puskas Arena", iar duelul va fi primul de la acest turneu final cu casa închisă.
- Federația maghiară permite accesul spectatorilor la capacitatea maximă a arenei, care are 67.215 locuri.
După aproximativ 15 minute, cei care se ocupă de contul EURO 2020 și-au dat seama de eroare și au șters postarea. În scurt timp, a apărut una nouă, în care locația disputei dintre Ungaria și Portugalia era cea corectă.
- Recordul de asistență de pe "Puskas Arena" s-a înregistrat pe 15 noiembrie 2019, când au fost 65.114 persoane la meciul Ungaria - Uruguay, chiar meciul de inaugurare.
Etichete: uefa , ungaria portugalia , bucuresti budapesta , gafa uefa , meci euro 2020 bucuresti , ungaria portugalia bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții