TikTok va fi sponsor global al Euro 2020! Comunicatul oficial al UEFA
articol scris de Digi Sport11.02.2021, 13:56
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Uniunea europeană de fotbal a anunţat că platforma digitală TikTok va fi sponsor global al EURO 2020, competiţie care va fi organizată în această vară în 12 ţări de pe continent, printre care şi România, informează agenţia EFE.
Ca platformă oficială, "TikTok va oferi un loc în care fanii fotbalului îşi pot urmări creatorii preferaţi, pot împărtăşi cel mai bun conţinut fotbalistic de pe TikTok şi îşi pot crea propriile momente speciale, captând reacţii şi sărbătoriri în jurul turneului", a precizat UEFA într-un comunicat.
TikTok, sponsor global al EURO 2020
Ambele entităţi vor lucra împreună pentru "lansarea unei serii de funcţionalităţi, inclusiv efecte ale realităţii augmentate, Hashtag Challenges, videoclipuri live şi sunete", În plus, UEFA va oferi platformei TikTok "acces la biblioteca sa imensă de conţinut istoric, pentru a crea conţinut nou, captivant şi inovator", a explicat organul de conducere al fotbalului european.
La rândul său, UEFA EURO 2020 îşi va deschide contul oficial TikTok înainte de turneu, pentru a inspira şi bucura milioane de fani ai fotbalului din întreaga lume cu conţinut exclusiv din spatele camerelor, imagini actuale şi de arhivă.
Această colaborare include drepturi de sponsorizare a emisiunilor, care vor oferi TikTok vizibilitate la programele live cu meciurile UEFA EURO 2020 pe toate canalele europene de televiziune.
Amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, EURO 2020 se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021. Arena Naţională din Bucureşti urmează să găzduiască partidele Austria - Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina - Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina - Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.
Agerpres.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții