Scandal și la naționala Croației după eliminarea de la EURO 2020! Ante Rebic: ”Jucăm prost de 2-3 ani!”
articol scris de Digi Sport30.06.2021, 20:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nu doar la naționala Franței au apărut scandaluri după eliminarea de la EURO 2020, ci și la finalista ultimului Campionat Mondial, Croația.
Ante Rebic s-a revoltat după ce a devenit țap ispășitor în urma înfrângerii Croației de către Spania în optimi.
Atacantul a fost pus la zid deoarece a părăsit terenul ca să-și schimbe ghetele, iar la acea fază ibericii au dat gol.
Din acest motiv, Rebic a fost certat și de căpitanul Luka Modric și selecționerul Zlatko Dalic, dar și de foste glorii precum Robert Prosinecki și Goran Vlaovic.
Ante Rebic: ”Nu am avut pe cineva care să pună în valoare talentul acestei generații”
În replică, atacantul lui AC Milan i-a ironizat pe așa-zișii experți TV și a postat un mesaj dur:
”Echipa națională nu mai joacă nimic de 2-3 ani. Păcat, s-a irosit o generație, nu am avut un antrenor care știe să pună în valoare talentul nostru”, a fost postarea lui Ante Rebic.
A fost un atac direct la adresa selecționerului, dar pe care l-a șters după 20 de minute, iar apoi a închis definitiv contul său de social media.
Asta după ce Zlatko Dalic a dat de înțeles că unii dintre jucători nu mai merită să îmbrace tricoul naționalei după acest turneu final.
Ante Rebic a răbufnit și după ce presa croată a efectuat un sondaj de opinie prin care el a fost desemnat cel mai slab jucător al echipei naționale, cu 22 de mii voturi negative față de doar 500 pozitive.
Etichete: luka modric , ante rebic , zlatko dalic croatia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții