Stadionul Rapid - 19.03.2019

Răzvan Burleanu: "EURO 2020 nu este în pericol chiar dacă cele 3 stadioane nu se vor construi

16.04.2019, 19:14
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într- conferinţă de presă, că organizarea EURO 2020 nu este în pericol, chiar dacă nu se vor construi cele trei stadioane necesare pentru antrenamentele echipelor care vor juca la Bucureşti.

"Am identificat toate variantele de rezervă pentru antrenamentele echipelor care vor veni la Bucureşti. EURO 2020 nu este în pericol chiar dacă nu se vor îndeplini termenele de construcţie a stadioanelor. Ne-am obişnuit să lucrăm în România în felul acesta. În momentul de faţă vorbim de trei stadioane, nu de patru, deşi noi ne dorim ca şi suporterii lui Dinamo să beneficieze de un stadion nou. Compania Naţională de Investiţii este într-o fază de monitorizare foarte complexă a investiţiei şi comunică în mod constant stadiul lucrărilor. Noi ne dorim să vorbim şi despre investiţiile în bazele de copii şi juniori, pentru că asta a fost o garanţie a României în momentul depunerii candidaturii şi este mai importantă decât finalizarea stadioanelor în martie 2020. Fotbalul românesc are nevoie de stadioane mai multe la nivelul de copii şi juniori, este un aspect extrem de important", a declarat Burleanu. O delegație de la UEFA a fost prezentă la București în urmă cu câteva săptămâni.

România va găzdui 4 meciuri la EURO 2020

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

AGERPRES

Etichete: stadioane euro 2020 , razvan burleanu , stadioane euro


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Dinamo - Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Dublă ratare pentru Dennis Politic!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Cu trei zile înainte de Crăciun, au obținut prima lor victorie a sezonului și și-au dublat numărul de puncte

Video&Foto Galeriile au recidivat! Meciul Dinamo - Rapid a început cu o întârziere de 5 minute

Citeşte şi

Exclusiv L-a certat pe Răzvan Burleanu, după ce a auzit ce a spus președintele FRF: ”Ești păstorul fotbalului românesc”

Răzvan Burleanu candidează pentru un nou mandat

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”