”Nu o să uit niciodată ziua aceea”. Kjaer i-a salvat viața lui Eriksen, dar a rămas ”marcat”
articol scris de Digi Sport21.06.2021, 08:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simon Kjaer (32 de ani) a avut un rol important în salvarea lui Christian Eriksen. Acesta a reușit să intervină la timp, după ce colegul său a suferit un stop cardio-respirator.
Până la sosirea echipei medicale pe gazon, Kjaer a intervenit și s-a asigurat că Eriksen nu și-a înghițit limba, după care a recurs la câteva încercări de resuscitare și i-a făcut respirație gură la gură. Apoi, s-a dat la o parte când au intervenit doctorii. Fundașul Milanului a vorbit pe larg, la mai bine de o săptămână de la acel eveniment.
Simon Kjaer: ”Sunt mândru de cum ne-am descurcat”
„Nu o să uit niciodată ziua aceea. Acum Christian e bine, este cu familia, noi toți am reacționat ca o echipă, fiecare cum este potrivit în funcție de persoana sa. Dar sunt mândru de cum ne-am descurcat.
Îmi place să-i ajut pe ceilalți, să fiu disponibil. Ca echipă am discutat mult între noi, ne-am concentrat pe lucrurile mici și pe ce s-a întâmplat săptămâna trecută”, a spus Kjaer, într-o conferință de presă, potrivit tuttosport.com.
Galerie Foto
Kjaer nu a stat însă cu mâinile în sân nici după intervenția echipei medicale. A realizat imediat că pe stadion se află o persoană care suferă cel mai mult, soția lui Eriksen, Sabrina. Așa că, alături de Kasper Schmeichel, portarul lui Leicester, s-au dus imediat la marginea terenului pentru a o consola pe aceasta.
În tot acel timp, ceilalți coechipieri au format un zid uman în jurul colegului lor, care se zbătea între viață și moarte. Pentru întregul său gest, Kjaer a fost lăudat: ”A fost un lider și un erou astăzi”, au tritrat cei de la sportbible.com. De altfel, întreaga presă internațională a preluat povestea și mai ales titlul.
Mesajul transmis de Eriksen din spital: ”Mă simt bine”
Playamaker-ul lui Inter Milano a postat pe contul său de Instagram prima imgine de pe patul de spital din Copenhaga. Liderul naționalei Danemarcei afișează un zâmbet larg și transmite un mesaj dătător de speranță. Nu precizează cât va mai sta în spital, dar menționează că va mai fi supus unor investigații.
"Vă salut! Vă mulțumesc pentru urările de bine și pentru mesajele primite din toate colțurile lumii. Înseamnă enorm pentru mine și pentru familia mea. Sunt bine, în circumstanțele date.
Trebuie să mai trec prin câteva analize la spital, dar mă simt bine. Acum, îi voi înveseli pe colegii mei din echipă pentru următoarele meciuri. Jucați pentru toată Danemarca! Toate cele bune! Christian", a scris danezul, pe contul său de Instagram.
Etichete: danemarca , christian eriksen , simon kjaer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții