Exclusiv Maratonistul Kante. "N-are splină, n-are plămâni! Mi-ar fi plăcut să-l am adversar". Românul impresionat de francez
19.06.2021, 14:03Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
N'Golo Kante (30 de ani) a fost repartizat de Didier Deschamps într-o linie de mijloc care a dus greul în meciul pe care Franța l-a câștigat, scor 1-0 cu Germania, în prima rundă a Grupei F de la EURO 2020.
Azi, Les Bleus se pot califica în optimi dacă bat Ungaria, la Budapesta, meci transmis în LIVE TEXT, de la 16:00, pe digisport.ro.
"Kante este un bun recuperator, bun la tranziţie, apt să finalizeze, deşi nu este un atacant", spunea Didier Deschamps, înaintea începerii EURO 2020.
Galerie Foto
Ionel Ganea: "Mi-e greu să evidențiez un fost jucător român cu calitățile lui, e unic Kante!"
Ionel Ganea (47 de ani) îl urmărește pe formidabilul mijlocaș al Franței, câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea, după 1-0 cu City.
"Nu e doar un jucător care recuperează multe mingi și are o contribuție consistentă în defensivă, el apare foarte des și pe faza de construcție. Calitățile sale de atlet îl fac să nu aibă probleme în a-și doza resursele de energie până la final.
El joacă la aceeași intensitate de început până la final. N-are plămâni, n-are splină! Orice antrenor din lume și-ar dori să aibă un fotbalist precum Kante. Cred că are șanse mari să cucerească Balonul de Aur în acest sezon, îl merită.
Sunt sigur că va mai juca mulți ani la același nivel. Mi-e greu să evidențiez un fost jucător român cu calitățile lui, e unic Kante! Mi-ar fi plăcut să am în față un asemenea adversar", a declarat Ionel Ganea, pentru digisport.ro.
- N'Golo Kante (30 de ani) a fost cel mai bun jucător al finalei Ligii Campionilor, câștigată de Chelsea, scor 1-0, la Porto, cu Manchester City
- Francezul a alergat 12 kilometri în timpul finalei Ligii Campionilor
N’Golo Kante, susținut de Emmanuel Macron la Balonul de Aur
Președintele Macron a avut cuvinte de laudă la adresa lui N'Golo Kante, pe care îl sprijină în cursa către Balonul de Aur.
”N'Golo Kante este un jucător grozav, la fel cum este și Kylian Mbappe, și este un exemplu. Este un exemplu pentru tinerii din țara noastră. Să ne uităm la sezonul pe care Kante l-a avut alături de clubul său. Sper că va câștiga și Balonul de Aur. Sunt convins că va face o figură frumoasă și la EURO.
El și Kylian sunt și oameni buni, cu valori de muncă și unitate. Sunt loiali cluburilor de unde vin”, a declarat Macron, citat de ESPN.
- Didier Deschamps: "Balonul de Aur? Îl merită Kante. Voi știți criteriile așa cum le știu și eu. De obicei se încadrează aici jucătorii ofensivi. Când a fost un fundaș sau un mijlocaș câștigător, s-a întâmplat pentru că nu a existat un atacant care să-și pună amprenta în anul respectiv"
Etichete: euro 2020 , ionel ganea , ngolo kante , ungaria - franța
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții