Galerie Foto Linia Gara de Nord - Otopeni, aproape de finalizare! Când va fi dată în folosință
03.06.2020, 16:31SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Amânarea turneului final pentru vara anului viitor, Euro 2020 devine Euro 2021, le-a dat prilejul celor din România, care se ocupă de organizarea Campionatului European, să termine lucrările la care s-au angajat.
Așa se face că, pe lângă cele trei noi stadioane, Steaua, Rapid și Arcul de Triumf, va fi gata și calea ferată Gara de Nord - Otopeni.
Cum arată noile stadioane din București pentru Euro 2020
Primul stadion care va fi gata va fi Arcul de Triumf, la finalul lui iulie, urmat de Steaua, ăn septembrie și Rapid, în noiembrie.
Galerie Foto
Chiar și așa lucrările de finalizare au mai suferit un termen de amânare, dar acesta este motivat de epidemia de coronavirus. În aceste condiții, se pare că 26 august 2020 este data la care acest proiect important va fi finalizat, după cum au anunțat cei de la Bucharest Airports.
"De la aeroport la Gara de Nord în 15 minute!" Lucrările sunt gata în proporţie de 70%: cum arată ACUM. "E o senzaţie de mândrie!"
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi consilierul onorific al premierului pentru organizarea EURO 2020, fostul fotbalist Gică Popescu, au vizitat la începutul lunii mai 2020 lucrările de modernizare la Aeroportul Aurel Vlaicu şi de construcţie a căii ferate care va lega Gara de Nord de Aeroportul Internaţional ''Henri Coandă''.
Aceste două obiective fac parte dintre angajamentele României pentru organizarea unor meciuri de la EURO 2020.
Gică Popescu, despre calea ferată Gara de Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă
Consilierul onorific al premierului pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti, fostul internaţional Gică Popescu, susţine, într-un mesaj postat pe un site de socializare, că lucrările la calea ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul ''Henri Coandă'' din Otopeni sunt gata în proporţie de 70%.
"De la aeroport la Gara de Nord în 15 minute! După ce am vizitat săptămâna trecută cele trei stadioane aflate în construcţie pentru EURO 2021, deja îi puteam spune aşa, astăzi am inspectat, alături de domnii Lucian Bode, ministrul Transporturilor, şi de Ionuţ Stroe, ministrul Sportului, lucrările de la calea ferată care va lega Aeroportul Otopeni de Gara de Nord. Sunt printre puţinii care au crezut în acest proiect.
Când vorbeam despre calea ferată de la Otopeni la Gara de Nord, oamenii mă priveau cu neîncredere. Pe undeva, erau îndreptăţiţi. Ultimul tronson de cale ferată în România s-a construit în 1984 ...
Mi-am asumat public proiectul acesta şi mărturisesc că m-a încercat azi, văzând că lucrările sunt gata în proporţie de 70 la sută, o senzaţie de mândrie, dar şi de emoţie. Pot spune că este proiectul meu de suflet", a scris fostul căpitan al naţionalei României pe pagina personală de Facebook.
Datele meciurilor de la Euro au fost stabilite de UEFA
FRF a anunţat datele partidelor de la Euro, care au fost reprogramate pentru anul viitor, din cauza pandemiei de COVID-19.
Cele patru partide găzduite de Arena Naţională, trei din grupa C şi o optime de finală, se vor disputa la următoarele date:
- Duminică, 13 iunie 2021, ora 19.00: Austria – câştigătoare play-off D sau A;
- Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00: Ucraina – Câştigătoare play-off D sau A;
- Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00: Ucraina – Austria;
- Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00: 1F – 3A/B/C
Orele urmează să fie confirmate.
Etichete: gica popescu , calea ferata otopeni gara de nord , program meciuri euro 2021
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții