Galerie Foto Gestul reprobabil făcut de Cristiano Ronaldo imediat după ce Portugalia a fost eliminată de la EURO 2020
articol scris de Digi Sport28.06.2021, 11:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana europeană en-titre, Portugalia, a fost eliminată de la EURO 2020, după 0-1 cu Belgia, în optimile de finală.
EURO 2020 | Gestul reprobabil făcut de Cristiano Ronaldo, la finalul meciului Belgia - Portugalia 1-0
Galerie Foto
Imediat după fluierul de final al partidei, Cristiano Ronaldo a fost surprins cum își scoate dezamăgit banderola de căpitan de pe braț și dă cu ea de pământ.
Momentul a fost surprins de fotoreporterii prezenți pe stadionul din Sevilla. În alte cadre se poate vedea bucuria belgienilor, lângă un Cristiano Ronaldo care este un monument de tristețe.
Mai mult de atât, în drumul spre tunelul de la vestiare, CR7 și-a aruncat din nou banderola și a dat și cu piciorul în ea. Un membru al staff-ului a ridicat-o și i-a adresat câteva cuvinte starului lui Juventus, însă acesta a gesticulat nervos și părea că nimic nu-l poate calma (VIDEO AICI). Nu este prima dată când Cristiano Ronaldo face acest gest reprobabil: el și-a mai aruncat banderola de pe braț și la finalul partidei Serbia - Portugalia 2-2.
CR7 este golgheterul all-time al Campionatului European, cu 14 reușite. La EURO 2020, Cristiano Ronaldo a înscris de 5 ori.
EURO 2020 | Nemții au descoperit ce dispozitiv a purtat Georgina Rodriguez prins de sutien, la meciul Belgia - Portugalia
Galerie Foto
Partenera lui Cristiano Ronado, Georgina Rodriguez, a fost prezentă în tribunele stadionului din Sevilla pentru a-l susține pe starul lui Juventus, golgheterul all-time al Campionatului European, cu 14 reușite.
Nemții de la Bild au sesizat un detaliu inedit la modelul de 27 de ani: "Georgina a avut ceva ascuns în spatele sutienului", au scris jurnaliștii germani, care au dezvăluit despre ce este vorba. (FOTO, în galeria de mai sus).
EURO 2020 | Belgia - Portugalia 1-0
Belgia s-a calificat în sferturile de finală ale EURO 2020, după ce a învins Portugalia, campioana europeană en titre, cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul La Cartuja din Sevilla, într-un meci din optimile de finală. Liderul clasamentului FIFA a câştigat prin golul superb marcat de Thorgan Hazard (42).
Meciul, un cap de afiş al optimilor, a fost unul destul de echilibrat, deşi portughezii au avut o posesie mai bună la final (56%), iar belgienii un singur şut pe poartă. Lusitanii au ratat prima ocazie a meciului, prin Diogo Jota (6), al cărui şut din careu s-a dus pe lângă poartă. Ronaldo (25) a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri, dar Courtois a respins. Belgia, deşi a mai avut acţiuni ofensive, a ameninţat serios poarta lui Rui Patricio abia în min. 37, când Meunier a şutat cu exteriorul, dar balonul a ocolit vinclu.
''Diavolii roşii'' au deschis scorul în min. 42, când Thorgan Hazard a marcat cu un şut superb cu efect de la 20 de metri, la care portarul Rui Patricio putea face mai mult.
Repriza secundă a aparţinut Portugaliei, care a căutat cu insistenţă golul egalării, însă nu a găsit decât arareori culoare spre poarta lui Courtois. Ronaldo a avut un şut blocat (54) de Vermaelen, Diogo Jota (58) a şutat peste poartă de la 12 metri, ratând o mare ocazie, Joao Felix (61) a trimis cu capul pe poartă, dar Courtois a reţinut, Bruno Fernandes (62) a trimis ţintă de la 20 de metri.
Belgia a avut câteva contre cu potenţial, care însă nu şi-au atins obiectivul, lipsind de fiecare dată ultima pasă. Lukaku s-a remarcat doar în min. 63, când a finalizat cu un şut de la 18 metri peste poartă.
Ronaldo (76) a trimis un şut slab, fără probleme pentru Courtois, portarul lui Real Madrid respingând apoi mingea trimisă cu capul de Ruben Dias (82). Ocazia cea mai mare a portughezilor a fost irosită de Guerreiro (83), al cărui şut de la 16 metri s-a dus în bară. Andre Silva (88) a fost blocat la sacrificiu de Courtois, iar la ultima oportunitate a lusitanilor, Felix (90+5) a şutat puţin pe lângă poartă.
Cristiano Ronaldo încheie astfel probabil ultimul său turneu final de EURO cu recordul de goluri al competiţiei (15) şi de prezenţe la turneele finale (25), precum şi de goluri la general (preliminarii incluse) - 45 de reuşite.
Portugalia venea după cinci meciuri fără înfrângere în faţa Belgiei, care are un bilanţ de excepţie în ultimele 27 de partide - 23 de victorii, 3 egaluri, un eşec. Echipa lui Robert Martinez e neînvinsă de 13 partide (11 victorii, două egaluri) şi a egalat recordul de victorii consecutive la EURO (preliminarii şi turnee finale), 14, deţinut de Germania şi Italia.
Belgia a ajuns la 35 de meciuri consecutive în care a marcat, ultima sa partidă fără gol înscris fiind semifinala Cupei Mondiale din 2018 cu Franţa (0-1).
- În sferturi, Belgia va înfrunta Italia, în data de 2 iulie, la Munchen.
Etichete: cristiano ronaldo , belgia , portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții