Arena Naţională / Foto: FRF

Euro 2020 cu 50% spectatori în loc de 25%? Ministrul Tineretului și Sportului știe soluția + De ce l-a contrazis pe vicepremier

articol scris de Digi Sport
08.05.2021, 16:51
  • Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat sâmbătă că există o şansă ca numărul spectatorilor pe stadioane la Euro 2020 să crească până la 50%, menţionând însă că pentru acest lucru, trebuie găsită varianta care să confere siguranţa necesară celor prezenţi.

Euro 2020 ar putea să se dispute cu 50% spectatori în tribune

"Eu cred că am avea şi o şansă să creştem până la 50% numărul spectatorilor - deocamdată, avem 25%. Toţi suntem optimişti. Acum, să găsim nişte formule - ori vaccin, ori testat - care să ne dea şi siguranţă, dar să ne bucurăm şi de sport", a spus Novak.

El şi-a exprimat speranţa că după 1 iunie spectatorii vor putea reveni pe stadioane, menţionând că toată lumea îşi doreşte acest lucru.

Eduard Novak îl contrazice pe vicepremierul Dan Barna

Pe de altă parte, ministrul Tineretului şi Sportului s-a arătat rezervat în ceea ce priveşte propunerea vicepremierului Dan Barna ca următorul meci din Cupa României să fie un test la care accesul publicului pe stadion să fie permis unui număr limitat de persoane vaccinate.

"Eu văd că toţi din Guvern îşi doresc cât de repede să revenim la normalitate, însă faptul că domnul Barna doreşte ca pe 12 mai să avem deja public pe stadion este cam greu, deoarece sunt multe lucruri administrative de făcut până atunci.

Trebuie să elaborăm un ordin de ministru - un ordin comun între Ministerul Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Timpul este foarte scurt şi nu cred că este un lucru viabil.

Ba, mai mult de atât, noi ne-am străduit cumva să adaptăm o strategie de a intra, a spectatorilor, în baza unui formular elaborat de către UEFA, ce va fi aplicat la Euro 2020 şi cred că acela va fi proiectul pilot", a mai spus Eduard Novak.

Ministrul Tineretului şi Sportului a deschis la Deva ediţia a XXIII-a a Concursului "Cupa Cetăţii" la gimnastică aerobică, competiţie la care i-au parte peste 100 de sportivi de la nouă cluburi din ţară.

Ulterior, ministrul a concurat la ediţia din acest an a Turului Ciclist al Municipiului Deva.

Agerpres

Etichete: eduard novak , euro 2021 , spectatori euro 2020 , spectatori tribune euro 2020


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Ministrul Predoiu vrea să schimbe „rapid” vârsta de pensionare a polițiștilor: „Este o lege proastă, o invitație la pensie”

Cătălin Predoiu a spus joi seara, în exclusivitate la Digi24, că din cauza unei legi proaste, Ministerul de Interne a pierdut în ultimii 15 ani 35.000 de polițiști cu experiență. „A fost o invitație la pensie”, spune ministrul, care a subliniat faptul că această lege trebuie schimbată „rapid”, și că va avea discuții în coaliție și în guvern pe această temă.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șeful lui PAOK s-a dus la Răzvan Lucescu și i-a comunicat decizia finală, după ce românul a fost suspendat patru luni

Probleme financiare mari, toți jucătorii sunt de vânzare. Situație grea la clubul istoric din SuperLigă

News Alert Darius Olaru a primit oferta și a dat răspunsul pe loc!

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Video Rangers - Celtic 3-0. Ianis Hagi, Robin Propper și Danilo au adus victoria gazdelor în ”Old Firm”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Titularul de 4.000.000 € din naționala României, dorit de Dan Șucu la Genoa! ”A demarat discuțiile pentru transfer”

Exclusiv Cea mai importantă mutare din SuperLigă! ”Nimeni nu se aștepta”

Gică Hagi vrea să transfere de la CFR Cluj! ”Regele”, pregătit să dea lovitura în mercato

Exclusiv ”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!

Citeşte şi

Italia este noua campioană a Europei! Rezultatele complete de la EURO 2020

Galerie Foto Nemții au descoperit ce dispozitiv a purtat Georgina Rodriguez prins de sutien, la meciul Belgia - Portugalia

PEROZDouă surori, ținta comentariilor dure după ce au dezvăluit un secret despre relația lor: „Oricine merită iubire și fericire!”

FILM NOWActoria îl menține în formă. Nick Nolte, la 83 de ani, pe platoul de filmare de la „Crime 101”, alături de Chris Hemsworth

Florin Tănase dezvăluie cele trei lucruri emoționante care l-au făcut să se întoarcă la echipa lui Gigi Becali citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi, ce gol! Românul a înscris în poarta rivalei Celtic și a declanșat nebunia pe Ibrox Park VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Delia a încheiat anul cu încă o ținută ieșită din comun. Fanii nu au iertat-o nici acum: „Fără coarne nu se poate”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Delia a încheiat anul cu încă o ținută ieșită din comun. Fanii nu au iertat-o nici acum: „Fără coarne nu se poate”

Digi World

Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de ştiinţă

Digi Animal World

Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată