EURO 2020 ar putea fi amânat! Mai multe federaţii fac presiune la UEFA
10.03.2020, 21:11SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UEFA analizează posibilitatea de a amâna turneul final de la EURO 2020 din cauza epidemiei cu coronavirus! Forul european ar fi constrâns să ia această decizie de cererile insistente venite din partea mai multor federaţii, în frunte cu cea italiană, scrie Tuttosport.
Îm caz de amânare, UEFA ar trebui să organizeze Campionatul european de fotbal anul viitor, dar decizia este una extrem de complicată. Deocamdată, preşedintele forului european, Aleksander Ceferin, se opune amânării din motive lesne de înţeles.
UEFA studiază mutarea meciurilor de la EURO 2020 din zonele periculoase
Noul format al competiţiei cu meciuri în 12 ţări a impus crearea unui sistem logistic nemaivăzut, iar costurile erau amortizate de încasările record preconizate, peste 2,5 miliarde de euro, cu 600 de milioane mai mult decât acum 4 ani.
În secret, Ceferin ar fi cerut un studiu despre cum ar putea fi mutate meciurile din zonele afectate de epidemia cu coronavirus - de exemplu, Roma este unul din oraşele gazdă ale competiţiei, iar Italia este ţara în care au fost anulate şi suspendate orice eveniment public de la meciuri de fotbal până la săli de teatru şi de cinema. Iar această stare de carantină generală pare a se răspândi şi în alte zone.
Nu doar fotbalul are de suferit, ci şi alte sporturi din Europa, precum Turneul celor 6 Naţiuni la rugby, competiţii de ciclism sau din Formula 1.
Etichete: aleksander ceferin , uefa euro 2020 , italia coronavirus , coronavirus euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții