"Este cel mai rău lucru!" Suedezii amenință că ies de pe teren în partida cu România: "La București s-a mai întâmplat asta!"
16.10.2019, 17:23SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Suedezii au ieșit la atac înaintea partidei decisive cu România, de pe Arena Națională. Doi dintre cei mai buni jucători suedezi au anunțat că în cazul în care fanii români vor avea scandări rasiste, echipa lor va ieși de pe teren.
"Trebuie să ieşim de pe teren dacă auzim scandări rasiste deoarece aşa ceva nu ar trebui să existe în întreaga planetă", a spus Emil Forsberg.
"Este cel mai bine să ieşim de pe teren dacă se va întâmpla asta. Trebuie să facem asta, toată echipa împreună. Să arătăm ca suntem uniţi împotriva rasismului. Rasismul nu ar trebui să existe, este cel mai rău lucru. Trebuie să facem asta deoarece la Bucureşti s-a mai întâmplat deja un caz similar", a spus şi Robin Quaison.
România a fost încurajată de aproape 30 de mii de copii în partida cu Norvegia, după ce UEFA a decis să suspende terenul României în urma unor scandări rasiste.
"Gata cu prietenia!" Mesajul postat de Ambasada Suediei, după remiza dintre România și Norvegia
Naționala de fotbal a României este nevoită acum să câștige meciul următor al Grupei F, cel cu Suedia, care se va disputa tot la București și tot pe Arena Națională, peste o lună, vineri, 15 noiembrie 2019, pentru a rămâne în cărțile calificării.
Partida de marți seară, care s-a desfășurat în fața a aproximativ 30.000 de copii și însoțitori, a fost urmărită cu sufletul la gură și la Ambasada Suediei de la București. La finalul încleștării de pe cel mai mare stadion al țării, oficialii forului de la București al suedezilor au postat un mesaj grăitor pe Facebook.
”Gata cu prietenia! Ne vedem pe 15 noiembrie pe Arena Națională!”, este mesajul postat de Ambasada Suediei la București.
Etichete: suedia romania , emil forsberg , preliminarii euro 2020 , robin quaison
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții