Cristiano Ronaldo, "poker" pentru Portugalia contra Lituaniei! Ce nou record şi-a trecut în palmares
10.09.2019, 23:33SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo are o ambiţie de mare campion mereu în căutarea de noi recorduri. Portughezul pare de neoprit la echipa naţională. Fotbalistul care va împlini 35 de ani peste 6 luni a dorit să fie titular şi în partida din preliminarii de la Vilnius, contra Lituaniei (n.r. - scor 1-5), deşi se putea menaja după succesul cu Serbia.
Motivul e simplu. CR7 a dorit să marcheze din nou pentru naţională după golul de sâmbătă. Şi portughezul a dat recital. A înscris 4 goluri contra Lituaniei şi a ajuns la cota 93 pentru naţională, pentru care are 8 hattrick-uri. Cristiano Ronaldo l-a depăşit astfel pe Robbie Keane, cel care reuşise 23 de goluri în faza preliminariilor. A ajuns la 25 de goluri, iar seria poate continua mai ales că următorul meci al lusitanilor va fi contra Luxemburgului pe 11 octombrie.
Cristiano Ronaldo este şi golgeterul cu cele mai multe goluri pentru naţională aflat în activitate - indianul Sunil Chhetri are 73, iar Messi este pe 3 cu 68 de goluri pentru Argentina.
Cristiano Ronaldo a cucerit două trofee cu Portugalia
Atacantul în vârstă de 34 de ani deține atât recordul de goluri marcate pentru naționala Portugaliei, cât și pe cel al numărului de meciuri jucate. Cristiano Ronaldo are 93 de goluri, depăşindu-i pe Pauleta, cu 47, şi Eusebio cu 41.
Cristiano Ronaldo a cucerit titlul european, în 2016, și Liga Națiunilor, în acest an, alături de naționala Portugaliei, cu Fernando Santos pe bancă.
Etichete: cristiano ronaldo , portugalia , robbie keane , preliminarii euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții