Ce făcea militantul Greenpeace deasupra stadionului din Munchen. UEFA: "Acest act a fost incalificabil"
articol scris de Digi Sport16.06.2021, 13:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Militantul ecologist care a fost la un pas să se prăbuşească în tribune la bordul unui dispozitiv zburător de tip ULM, marţi seara, la meciul Franța - Germania (1-0) de la EURO 2020, a intenţionat doar să "survoleze" stadionul, a afirmat Greenpeace.
EURO 2020 | Comunicatul Greenpeace, după ce un militant a aterizat pe teren
Pilotul dispozitivului respectiv "intenţiona să survoleze stadionul şi dea drumul unui balon din latex pe care era inscripţionat mesajul "Kick out Oil" ("scoateţi petrolul" în limba engleză), conform unui purtător de cuvânt.
"Dar dificultăţi tehnice l-au forţat să aterizeze pe stadion", se mai arată în comunicatul asociaţiei.
Pilotul aparatului ULM, un bărbat de 38 de ani din Baden-Wurtemberg, din sud-vestul Germaniei, a scăpat nevătămat din aterizarea forţată, înainte de a fi arestat.
Pilotul survola terenul Fussball Arena, înainte de a fi dezechilibrat de un cablu care a agăţat camera aeriană de filmat "Spider Cam".
El a restabilit cu greu aparatul, dar în cele din urmă a lovit o tribună, fără a provoca însă pagube. Bărbatul a aterizat pe teren, dar în timpul manevrei de aterizare a rănit două persoane. Cei doi răniţi au fost preluaţi imediat de serviciile medicale de la stadion şi transportaţi la spital, conform unui purtător de cuvânt al poliţiei din Munchen, Werner Kraus.
EURO 2020 | Poziția UEFA , după ce militantul Greenpeace a aterizat pe teren
Pentru UEFA, "acest act a fost incalificabil" şi ar fi putut avea consecinţe foarte grave pentru un număr mare de persoane.
Şi selecţionerul francez Didier Deschamps a precizat la conferinţa de presă că şi-a făcut un cucui după ce s-a lovit de banca tehnică în timp ce încerca să se pună la adăpost în momentul apariţiei dispozitivului zburător.
Federaţia germană de fotbal (DFB) a condamnat şi ea incidentul după meci: "Această persoană s-a pus în pericol şi i-a rănit pe alţii. Din punctul nostru de vedere, este inacceptabil. Consecinţele puteau fi mult mai grave", a declarat purtătorul de cuvânt al DFB, Jens Grittner.
Franţa a câştigat duelul ultimelor două campioane mondiale printr-un autogol, marcat de Mats Hummels (20).
Etichete: franta , germania , militant greenpeace
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții