Ce au spus Alaba și Foda după eliminarea de la EURO 2020: "Niciodată nu am primit atâtea complimente"
articol scris de Digi Sport27.06.2021, 09:18
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Italia s-a calificat dramatic în sferturile EURO 2020, după ce a învins Austria în prelungiri, scor 2-1.
Austriecii au fost dărâmați după eliminarea suferită pe Wembley, însă la final au spus că sunt mândri de ce au reușit la acest turneu final.
Ce au spus Alaba și Foda după eliminarea de la EURO 2020
David Alaba le-a transmis colegilor că Austria părăsește cu capul sus EURO 2020: "Nu e ușor să-ți găsești cuvintele după un asemenea meci. Trebuie să fim mândri de noi, toată Austria trebuie să aprecieze parcursul nostru. Am dat totul până în ultima clipă, dar din păcate nu am fost răsplătiți. Din această cauză este o lovitură grea", a spus Alaba, după meci.
Selecționerul Austriei, Franco Foda, a spus că italienii l-au asaltat cu felicitări după fluierul final: "Nu am primit niciodată atât de multe complimente din partea unui adversar. Am avut un joc foarte matur pe durata celor 120 de minute. A fost incredibil cum am luptat, a fost un meci fantastic. Suntem dezamăgiți acum, dar Austria trebuie să se mândrească cu această echipă", a spus Foda.
Imaginile fericirii după calificarea Italiei
Galerie Foto
Italia, cea mai lungă serie de invincibilitate din istorie
Italia a ajuns la nu mai puțin de 31 de meciuri consecutive fără eșec, fapt fără precedent pentru ”squadra azzurra”.
Precedentul record, egalat de echipa lui Roberto Mancini după succesul cu Țara Galilor din ultima etapă a fazei grupelor era de 30 de meciuri la rând fără înfrângere și fusese bifat prima dată între 1935 și 1938, cu Vittorio Pozzo pe banca tehnică.
Etichete: italia , wembley , austria , david alaba , meciuri euro 2020 , franco foda , optimi euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții