Ce a răspuns Gareth Southgate când a fost întrebat despre viitorul său la cârma naționalei Angliei
articol scris de Digi Sport12.07.2021, 13:39
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Selecţionerul Angliei, Gareth Soutghate, a afirmat că va face o pauză înainte de a lua orice decizie în privinţa viitorului său, însă intenţia sa actuală este aceea de a continua la cârma naţionalei Three Lions.
Ce spune Gareth Southgate despre viitorul lui
Anglia a pierdut finala EURO 2020, la loviturile de departajare, în faţa reprezentativei Italiei (2-3), duminică seara pe stadionul Wembley din Londra, după ce la finalul prelungirilor scorul a fost egal, 1-1.
Southgate are un contract valabil până la încheierea Cupei Mondiale din Qatar, programată în noiembrie-decembrie 2022, însă conducătorii Federaţiei Engleze de Fotbal şi-au exprimat deja interesul de a prelungi această înţelegere.
"Nu cred că este momentul potrivit pentru a ne gândi la asta. Trebuie mai întâi să ne calificăm la Mondialul din Qatar. Am nevoie de timp pentru a reflecta la EURO 2020. Am nevoie de odihnă. Să conduci echipa ţării tale la astfel de turnee este un lucru extenuant. Nu vreau să mă angajez la nimic mai lung decât ar trebui. Nu este o problemă financiară", a declarat Southgate în cursul unei conferinţe de presă.
Selecţionerul Angliei a revenit asupra ratării titlului continental în faţa Squadrei Azzurra, recunoscând că acest eşec l-a afectat foarte mult.
"Să fim atât de aproape şi să pierdem, ţinând cont de toată munca depusă anterior şi de energia cheltuită, este complicat. Acest lucru face ca ziua următoare înfrângerii să fie foarte grea. Primul meu gând în această dimineaţă de luni s-a îndreptat către toţi jucătorii mei, care au avut un turneu atât de grozav. Au împărtăşit un spirit incredibil şi au reuşit să unească ţara. Cred că pot fi mândri de ceea ce au făcut, este de neuitat.
Cred că tinerii jucători au avut o experienţă incredibilă. În cadrul echipei, atmosfera a fost fantastică, comparabilă cu ceea ce puteţi găsi într-un club. Nu am nicio îndoială că această echipă se poate recupera după acest eşec şi poate merge mai departe. Toţi aceşti jucători sunt încă la doi sau trei ani distanţă de apogeul carierelor lor", a mai spus Gareth Southgate.
Etichete: anglia , gareth southgate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții