Attila Fiola a vorbit despre gestul de după golul cu Franța: ”Am crezut că nu a remarcat, așa că am lovit cu palma în masă”
articol scris de Digi Sport21.06.2021, 10:16
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Attila Fiola (31 de ani) a fost ”eroul” Ungariei în meciul cu Franța, încheiat la egalitate, 1-1. După ce în prima repriză francezii au dominat, Fiola a reușit să deschidă scorul, în urma unui contraatac.
Acesta a vrut să sărbătorească alături de fani, dar alergând spre tribune s-a bucurat în fața unei mese unde se afla o jurnalistă. Fiola a doborât o parte dintre obiectele aflate pe masa respectivă, motiv pentru care acesta și-a cerut scuze.
Attila Fiola, despre gestul de după golul cu Franța: ”Am prezentat scuzele”
„Când mă îndreptam către fani, am văzut-o pe acea doamnă stând cu câștile în urechi și cu privirea în jos. Am crezut că nu a remarcat golul nostru, așa că am lovit cu palma în masă. I-am prezentat scuzele imediat după acel moment”, a spus Fiola, potrivit maghiarilor de la infostart.hu.
Prezentatoarea, care se pregătea să anunțe golul Ungariei la stația de amplificare, și-ar fi pierdut căștile în momentul în care gazdele au înscris, astfel că așa se explică imaginile virale apărute pe rețelele de socializare, în care jurnalista este luată complet prin surprindere de gesturile jucătorilor maghiari, scrie Nemzeti Sport.
La o zi după meci, Attila Fiola i-a cerut iertare jurnalistei, într-un clip scurt distribuit pe rețelele de socializare de Federația de Fotbal din Ungaria.
"Când Attila Fiola a sărbătorit golul său de ieri, a speriat-o pe Edit Szalay, care își căuta căștile, esențiale pentru meseria sa. Ea lucrează ca prezentatoare la Campionatul European, pe Puskas Arena", a transmis și Federația.
Maghiarii au vândut toate cele 61.000 de bilete puse în vânzare pentru această partidă. Ungaria este singura țară organizatoare de la EURO 2020 care nu a impus restricții referitoare la numărul de persoane prezente pe stadion.
La Budapesta au fost prezenți și numeroși fani francezi, care au umplut câteva sectoare ale Puskas Arena.
Etichete: ungaria , ungaria - franța , attila fiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții