Arena Națională / Foto: Facebook @Compania Municipală Energetica Servicii București

Arena Națională, un nou pas spre Euro! Ce test a trecut pentru accesul spectatorilor pe stadion

articol scris de Digi Sport
14.04.2021, 09:22
  • Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1

  • Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4

Bucureştiul se află printre cele orașele care au confirmat că vor permite accesul spectatorilor, în număr de 13.000, la meciurile pe care Arena Naţională le va găzdui în vară la turneul final al EURO 2020.

Iar FRF a anunțat că a obținut certificatul de ”Locație de Încredere”, prin evaluarea măsurilor de protecție sanitară așa cum sunt ele precizate de către Organizația Mondială a Sănătății, precum și prin cerințele, ghidurile și protocoalele UEFA.

Evaluarea s-a efectuat conform cerințelor forului european înaintea, în timpul și după meciul România – Germania din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 2022.

Cei de la FRF au explicat că va fi instituit un filtru suplimentar al spectatorilor admiși la meciurile EURO 2020. Acest filtru este necesar din cauza structurii eterogene a spectatorilor, de pe tot cuprinsul României, dar și din străinătate.

Propunerea se bazează pe 2 factori:

  • Evaluarea riscului pe formularul UEFA – OMS, prin care s-a constatat că riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 la deschiderea tribunelor Arenei Naționale la o capacitate de 60% este VERY LOW (foarte scăzut);
  • Implementarea unui scenariu robust de protecție epidemiologică.

Arena Națională se "schimbă la față" pentru EURO 2020! Peste 10.000 de scaune înlocuite. Ce alte modificări au avut loc

Oficialii români vor să pună la punct toate detaliile înainte ca UEFA să preia Arena Națională pe 14 mai, în vederea meciurilor de la EURO 2020. Au fost schimbate peste 10.000 de scaune și instalate zeci de aparate de aer condiționat în așteptarea gazonului hybrid care va "îmbrăca" stadionul până la finalul lunii aprilie.

Meciurile de la EURO 2020 găzduite de Arena Națională:

  • Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
  • Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
  • Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00)

În afara meciurilor din Grupa C, tot Bucureştiul va găzdui şi o optime de finală pe care o vor disputa câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Etichete: arena nationala , arena nationala meciuri euro , frf euro , protocol uefa


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un fost deputat PSD, acuzat că a împușcat mortal un bărbat, la o vânătoare de mistreți din Vrancea

Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit presei locale, cel care l-a împușcat din greșeală este fostul deputat PSD Victor Roman, care deține fondul de vânătoare și a organizat evenimentul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Americanii au tras concluzia, după ce Simona Halep s-a retras de la Australian Open

Ianis Hagi, urmărit din tribune de tatăl său! Nota primită după 100 de minute jucate de "Boxing Day"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Patrick Vieira s-a decis! Primul transfer cerut lui Dan Șucu la Genoa

Reacția lui Gigi Becali, după ce Genoa ar fi demarat negocierile pentru Darius Olaru

Englezii au văzut ce fundaș vrea să aducă Tottenham lângă Drăgușin și au dat verdictul: "Ireal"

Citeşte şi

A venit "nota de plată", după Dinamo - Rapid 0-0

Ce a spus Zeljko Kopic, cu o zi înaintea derby-ului Dinamo - Rapid

PEROZSoția lui Dani Oțil, senzația de pe plaja din Maldive. Și-a arătat pătrățelele de pe abdomen și întinsă pe nisip, și în sala de sport

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Contractul cu care Gigi Becali l-a convins pe Juri Cisotti să îl refuze pe Dan Șucu și să semneze cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Digi World

Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”