A venit "nota de plată" după ce mii de oameni contagioşi s-au îmbulzit la porţile stadionului Wembley la finala EURO 2020
articol scris de Digi Sport21.08.2021, 09:53
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Finala EURO 2020, Anglia-Italia, scor 1-1, 2-3 d.l.d a fost presărată cu multe incidente la porţile Stadionului Wembley.
Circa 200.000 de oameni s-au aflat la intrările stadionului şi mulţi au reuşit să intre la meci fără să aibă voie pentru că stewarzii au fost mituiţi sau vigilenţa forţelor de ordine a fost înşelată de falsuri făcute perfect. Astfel, în incintă au pătruns şi spectatori care nu avea vaccin sau teste negative pentru COVID-19.
3.400 de oameni s-au îmbolnăvit la finala EURO 2020
La ceva mai mult de o lună distanţă de meciul care a aruncat în depresie o naţiune întreagă, iar trofeul a luat calea Italiei, a venit şi nota de plată.
Conform unui raport oferit de Ministerul Sănătăţii din Anglia, în jur de 2.300 de persoane contagioase au fost în jurul stadionului Wembley la semifinală şi la finală şi cel puţin 3.400 de oameni au luat virusul COVID-19!
Serviciul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England, PHE) a precizat că "2.295 de oameni este posibil să fi fost contaminaţi şi alţi 3.404 să fi contractat infecţia la meciul din 11 iulie 2020".
Încă de la momentul deciziei ca pe stadion să aibă acces 67.500 de spectatori au existat numeroase critici venite pe fondul îngrijorării legate de propagarea virusului. Înaintea jocului au existat ciocniri între fanii fără bilet care voiau să intre pe stadion şi forţele de ordine.
Galerie Foto
Cerea de bilete la finală a fost uriaşă. Pe piaţa neagră, un tichet ajunsese să coste 63.000 de euro!
Cererea de bilete în Anglia pentru finala la care aveau acces pe stadion foarte puţini italieni din cauza restricţiilor a fost una uriaşă, chiar dacă meciul urma să se dispute în condiții speciale din cauza pandemiei de COVID-19.
Englezii nu mai ajunseseră în ultima fază la un turneu final de 55 de ani, ceea ce a făcut ca cererea de bilete să atingă cote nebănuite.
Potrivit jurnaliștilor de la The Sun, un bilet la marele meci ajunsese să valoreze, online, pe diverse site-uri de revânzare a tichetelor, și la 54.000 de lire, adică aproximativ 63.000 de euro!
Etichete: wembley , cerere bilete finala euro 2020 , imbalnaviri euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții