"A jucat pe patru poziții, nu înțeleg tactica lui Low!" Ce a observat Matthaus în meciul nemților cu Ungaria
articol scris de Digi Sport26.06.2021, 12:36
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Celebrul Lothar Matthaus, campion mondial în 1990, și-a exprimat surprinderea după deciziile luate de selecționerul Germaniei, Joachim Low, în partidele din Grupa F de la EURO 2020.
Nemții s-au calificat cu emoții după 2-2 cu Ungaria, la Munchen, în ultimul meci al seriei, și vor juca în optimi pe Wembley, contra Angliei.
Matthaus consideră că Joshua Kimmich a fost bulversat de deciziile luate de selecționerul Germaniei.
Matthaus: "Nu văd nicio conexiune între bancă și jucători"
"Nu mai am senzaţia pe care am avut-o acum şapte ani, când Germania a câştigat CM din Brazilia. Nu mai văd acum nicio conexiune între banca tehnică şi jucători. Nu mai înţeleg nici tactica adoptată de Low, schimbările pe care el le-a făcut de la meci la meci.
Low a schimbat tot sistemul de joc al Germaniei, de exemplu Joshua Kimmich a jucat pe patru poziţii diferite împotriva Ungariei.
Cum mai poate avea încredere un jucător într-un antrenor când este schimbat atât de des pe alte posturi? Echipa nu mai are nicio siguranţă", a spus Matthaus, în presa din Germania, potrivit Agerpres.
Tabloul optimilor de finală EURO 2020
- Țara Galilor - Danemarca, 26 iunie, ora 19:00, Amsterdam
- Italia - Austria, 26 iunie, ora 22:00, Londra
- Olanda - Cehia, 27 iunie, ora 19:00, Budapesta
- Belgia - Portugalia, 27 iunie, ora 22:00, Sevilla
- Croația - Spania, 28 iunie, ora 19:00, Copenhaga
- Franța - Elveția, 28 iunie, ora 22:00, București
- Anglia - Germania, 29 iunie, ora 19:00, Londra
- Suedia - Ucraina, 29 iunie, ora 22:00, Glasgow
Etichete: euro 2020 , germania , joachim low , lothar matthaus , anglia germania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții