Galerie Foto Reacţie surprinzătoare a tricolorilor U21 din momentul în care au părăsit stadionul după România-Anglia 4-2
22.06.2019, 10:38SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Au fost destui care au spus că însăşi calificarea la Euro 2019 este ceva extraordinar pentru fotbalul românesc. Apoi, după ce am obţinut prima victorie, 4-1 cu Croaţia, mulţi au zis că deja am reuşit schimbarea percepţiei fotbalului internaţional despre noi. Iar după 4-2 cu Anglia deja suntem în al 9-lea cer.
Singurii care au crezut încă de la început în steaua lor au fost jucătorii şi cei care îi antrenează, iar modul în care au reacţionat inclusiv după meciul cu "leii" ne face să credem că acum doar cerul este limita.
În vestiarul României a fost nebunie totală la finalul partidei. Bucuria a fost imensă, normal. Dar atât. După ce au părăsit stadionul a fost evident că declaraţiile date la final de Coman, de Ionut Radu, Hagi, Puşcaş şi ceilalţi tricolori nu au fost doar vorbe: "Mai avem un meci, cu Franţa, nu ne gândim mai departe". Reacţiile de efuziune s-au temperat aproape complet. În autocar n-a fost linişte, dar nici nebunia pe care ai fi aşteptat-o.
Familiile jucătorilor de la România U21 au fost la hotel după meci
La hotel au venit şi familiile celor de la România U21, s-a stat ceva mai mult de o oră, s-a băut un pahar cu vin şi s-a vorbit mai mult despre ce urmează decât despre ce s-a întâmplat până acum.
"Copiii ăştia nu încetează să mă uimească. Mă aşteptam să sărbătorească mai mult pentru că au reuşit ceva cu adevărat mare. Şi o puteau face pentru că nu au fost supravegheaţi excesiv după meci. Dar nu, ei vor să se recupereze cât mai repede pentru meciul cu Franţa, aşa că familiile au plecat repede de la hotel", a declarat pentru Digi Sport o persoană din apropierea echipei.
Galerie Foto
Sursa foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial
UPDATE: Azi, la Digi Sport Matinal, Mihai Stoichiţă a confirmat informaţiile Digi Sport: "S-a băut o bere, un pahar cu vin, dar s-au dus repede la odihnă. Noi n-am stat cu ei, că nu confiscăm merite, ci într-o sală separată, dar vă spun că sunt foarte profesionişti. Şi aş vrea să mai transmit ceva. Le mulţumim oamenilor ăstora care au venit alături de noi. Eu n-am văzut în viaţa mea o astfel de legătură între suporteri şi echipa naţională. Jos pălăria în faţa lor!", a declarat directorul tehnic al FRF.
Cum ne calificăm în semifinale la Euro 2019
După cum se ştie, în semifinale se vor califica câştigătoarele grupelor plus cel mai bun loc 2. În cazul cel mai probabil în care din grupa României vor merge primele două clasate şi câştigătoarele din grupele A şi B, lucrurile vor sta în felul următor:
- Varianta 1: Dacă România termină pe locul 1 - România vs locul 1 din grupa B (Germania)
- Varianta 2: Dacă România termină pe locul 2 - România vs locul 1 din grupa A (Polonia e pe primul loc, dar joacă în ultima rundă cu Spania. Italia speră şi ea la primul loc în grupă)
Ce meciuri se mai joacă la Euro 2019
Au mai rămas de jucat
- Grupa A
- Belgia U21 - Italia U21
- Spania U21 - Polonia U21
Clasament Grupa A
Polonia 2 2 0 0 4-2 6
Italia 2 1 0 1 3-2 3
Spania 2 1 0 1 3-4 3
Belgia 2 0 0 2 3-5 0
- Grupa B
- Austria U21 - Germania U21
- Danemarca U21 - Serbia U21
Clasament Grupa B
Germania 2 2 0 0 9-2 6
Danemarca 2 1 0 1 0 4-4 4
Austria 2 1 0 1 3-3 3
Serbia 2 0 0 2 1-8 0
- Grupa C
- Croaţia U21 - Anglia U21
- Franţa U21 - România U21
Clasament grupa C
România 2 2 0 0 8-3 6
Franța 2 2 0 0 3-1 6
Anglia 2 0 0 2 3-6 0
Croația 2 0 0 2 1-5 0
Clasamentul locurilor doi în acest moment la Euro 2019
- 1. Franţa - 6 puncte (golaveraj +2)
- 2. Italia - 3 puncte (+1)
- 3. Danemarca - 3 puncte (0)
Următoarea partidă pentru România are loc luni, de la ora 22:00, contra Franţei. De la aceeaşi oră se va disputa şi cealaltă partidă a grupei, Croaţia - Anglia.
Programul fazelor finale la Euro 2019
- 27 iunie: semifinala 1 (19:00), semifinala 2 (22:00)
- 30 iunie: Finala Euro 2019 (21:45)
Etichete: romania u21 , romania anglia , euro 2019 , romania u21 anglia u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții