Euro 2019 | Cum a trăit Răzvan Marin victoria de senzaţie a României contra Croaţiei
19.06.2019, 11:48SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Euro 2019 | România - Croaţia 4-1. Răzvan Marin a trăit la intensitate maximă victoria naţionalei de tineret a României, 4-1 contra Croaţiei, în meciul de debut de la Euro 2019.
"M-am bucurat enorm la fiecare gol. Sunt mândru de colegii mei, de toţi care au fost la stadion să îi susţină. Nu mă aşteptam la un asemenea scor, mă aşteptam la un meci destul de greu, eu l-am avut coechipier pe Halilovic la Standard şi am vorbit cu el şi înainte de meci. Ştiam că au jucători buni, valoroşi, mi-era un pic teamă, ştiam că va fi greu. Băieţii au demonstrat că au valoare, au reuşit un rezultat senzaţional. Le-am dat mesaj de felicitare majorităţii jucătorilor, şi lui Ianis, şi lui Cicâldău, şi lui Băluţă", a spus noul mijlocaş al lui Ajax, la "Digi Sport Matinal".
Răzvan Marin se teme de naţionala de tineret a Angliei
Marin e convins că partida de vineri, cu Anglia, va fi mult mai dificilă pentru România decât cea cu Croaţia. Englezii au pierdut dramatic cu Franţa în meciul de debut, 1-2, şi îşi vor juca împotriva echipei lui Mirel Rădoi ultimele şanse pentru calificarea în semifinale.
"Am văzut şi prima repriză a meciului Angliei, au jucători foarte buni pe benzi, foarte rapizi. Va fi cu totul şi cu totul alt meci, au jucători foarte puternici, joacă mulţi dintre ei în Premier League, în Bundesliga", a mai declarat mijlocaşul în vârstă de 23 de ani.
România va înfrunta Anglia vineri, de la ora 19:30. Partida de la Cesena va fi în format LIVE-TEXT pe digisport.ro.
Etichete: razvan marin , euro 2019 under 21 , romania euro tineret 2019 , romania croatia euro under 21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții