Exclusiv EURO 2019 | Ce s-a întâmplat cu Cristi Manea imediat după ce prietena sa a fost bătută: "Așa a fost tratat"
27.06.2019, 12:26La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
EURO 2019 | Incidentul în care a fost implicată iubita lui Cristi Manea, după meciul România U21 - Franța U21 0-0, a făcut rapid înconjurul lumii, însă fundașul "tricolorilor mici" pare să fi trecut peste asta. Cel puțin așa susține directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, care a povestit ce s-a întâmplat imediat după aceea.
"E un subiect asupra căruia nu vreau să insistăm. Aş vrea doar să spun că discreţia cu care s-a rezolvat în cadrul lotului spune de fapt şi modul în care trăiesc aceşti băieţi împreună, acest grup, împreună cu Rădoi şi cu noi.
Dar noi suntem ceva auxiliar. Eu mai interferez cu ei pentru că, normal, e zona tehnică. Dar a fost tratat cu atâta descreţie şi decenţă, încât am încercat să-l facem uitat din primele momente.
Nu am vrut să facem un circ din treaba asta şi am observat comportamentul lui Manea şi al prietenei lui, aşa că eu cred că situaţia a fost tratată şi aranjată în modul în care nu a perturbat niciun moment existenţa acestei echipe", a spus Mihai Stoichiță în exclusivitate la Digi Sport Matinal.
Cristi Manea, titularul postului de fundaș dreapta al României U21
Cristi Manea este titularul postului de fundaș dreapta al naționalei U21 și a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Mirel Rădoi în cele 3 meciuri de până acum. De această dată, la semifinala cu Germania, Manea va avea pe partea sa niște adversari extrem de tari, Richter şi Waldschmidt.
"Totul e în regulă şi tot ce s-a făcut la antrenament a fost blocarea acestor pericole prin dublarea în permanenţă. Nu cre că a omis nimic Mirel nimic în pregătirea acestui meci. Am văzut că toţi sunt foarte atenţi şi concentraţi pe cea mai urâtă fază din fotbal, faza de apărare. La toţi ne place să avem mingea. Dar noi am văzut că ei sunt determinaţi să facă şi lucrul ăsta", a precizat Stoichiță.
Adversarii direcți ai lui Cristi Manea, din lotul Germaniei:
- Marco Richter - 21 de ani, Augsburg, atacant - 7 milioane de euro
- Gian-Luca Waldschmidt - 23 de ani, Freiburg, atacant - 12 milioane de euro
EURO 2019 | Cei trei agresori ai iubitei lui Manea au fost identificaţi
Scandalul izbucnit la finalul partidei România - Franţa 0-0 a fost tratat amplu inclusiv de siteurile din străinătate. Alina, prietena lui Cristi Manea, fundaşul dreapta al României U21 la Euro 2019, a ajuns la spital, rănită şi cu tricoul plin de sânge, în urma unei lovituri primite de la o suporteră "tricolorilor".
Momentul a fost abordat şi de Mirel Rădoi, la puţine minute după meci.
Pentru că incidentul s-a petrecut la un meci organizat de UEFA, forul european a declanşat o anchetă în care urmează să ia nişte decizii. Pe lângă fata care a lovit-o pe Alina, au mai fost implicaţi încă doi fani din tribune, dar şi fratele victimei. Cel mai probabil cei trei vor fi interzişi pe stadioanele pe care sunt meciuri organizate de forul de la Nyon.
Meciul România U21 - Germnaia U21, din semifinalele Euro 2019, va fi joi, de la ora 19:00. Partida va fi și în format LIVE TEXT pe digisport.ro
Etichete: romania u21 , romania - germania , romania u21 germania u21 , euro 2019 , romania euro 2019 , prietena cristi manea , cristri manea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții