”Doar o nebunie a Franței și a României ne mai poate duce în semifinale!”. Italienii nu cred în minuni la Euro 2019
23.06.2019, 09:17SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Italia U21 n-a făcut scor cu Belgia U21 (3-1), astfel că s-a clasat într-un final pe locul al doilea al Grupei A. Selecționata gazdă a câștigat cu 3-1, spre deosebire de Spania care a călcat în picioare Polonia cu 5-0. În aceste condiții, departajarea în această serie în care Spania, Italia și Polonia au acumulat șase puncte s-a făcut la golaveraj.
Tristețea este mare la italieni, care sunt la un singur pas de a fi eliminați din competiție. Ei așteaptă acum cu sufletul la gură meciul de mâine seară, de luni, 24 iunie, dintre România și Franța, cel care va decide practic tabloul complet al semifinalelor.
Presa din Peninsulă vorbește mai mult de o remiză la Cesena, care le-ar asigura ambelor formații accesul în careul cu ași de la Euro 2019 U21. În schimb, victoria uneia dintre cele două formații, România sau Franța, va redeschide lupta pentru locul doi, acolo unde poate intra și o echipă din Grupa B, dar în funcție de rezultatele înregistrate azi între Austria - Germania și Danemarca-Serbia.
”Nu este un miracol, ci doar o nebunie! Doar așa ne-am mai putea duce în semifinale și la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Doar o nebunie a Franței și a României ne mai poate salva. Dacă vor juca la remiză, și România, din postura de câștigătoare a grupei, dar și Franța, cel mai bun loc doi, vor merge mai departe.
Dar, dacă una dintre echipe va învinge, atunci și Italia ar putea reintra în calcule pentru cel mai bun loc doi. Cine vrea să creadă într-un astfel de scenariu este liber să o facă, dar noi nu credem! 99% suntem afară”, au titrat italienii de la calciomercato.com.
Meciul dintre Franța U21 și România U21 se va disputa luni, de la ora 22:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
EURO 2019 | Calcule - cum ajunge România U21 în semifinale
Calculele pentru calificarea în penultimul act ar fi foarte simple, în cazul în care România U21 ar obține cel puțin un egal cu naționala "Cocoșului galic". În acest scenariu, elevii lui Mirel Rădoi ar câștiga grupa și și-ar asigura biletele pentru semifinale.
Dacă pierdem cu Franța, va trebui să sperăm că vom obține cel mai bun loc 2. În acest moment, avem un avantaj datorită golaverajului (8-3), dar lucrurile se pot schimba în funcție de jocul rezultatelor.
EURO 2019 | Criterii de departajare
Criteriile de departajare de la Euro 2019 sunt următoarele:
1. Numărul de puncte
2. Meciul direct
3. Golaverajul
4. Echipa care are mai multe goluri marcate
5. Regulamentul disciplinar (echipa cu mai puține cartonașe primite)
6. Coeficientul UEFA.
Etichete: romania franta , euro 2019 , romania euro 2019 , euro 2019 u21 , semifinale euro 2019 , italia belgia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții