Ilie Dumitrescu nu vede o așa mare problemă în tranziția jucătorilor de la România U21 la echipa de seniori

Video Exclusiv ”Ăsta va fi subiectul dinaintea meciului cu Spania!”. Ilie Dumitrescu, despre marea provocare a lui Cosmin Contra

30.06.2019, 20:11
  • La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Naționala României U21 a terminat în primele 4 la Euro 2019, evoluțiile tinerilor tricolori fiind, în mare parte, foarte bune, astfel că întrebarea care s-a pus după terminarea Campionatului European a fost legată de numele jucătorilor care pot face pasul spre echipa mare.
Totuși, nu trebuie uitat că sunt deja jucători de la tineret care au mai avut de-a face până acum cu naționala mare.

Ilie Dumitrescu (50 de ani) a spus că marea provocare a lui Cosmin Contra, înaintea meciului cu Spania, va fi chiar aceasta. ”Ăsta va fi subiectul dinaintea meciului cu Spania! Cum va reuși să gestioneze momentul cu naționala U21, Cosmin Contra.

Stăteam și mă gândeam. Dom’ne, care sunt acele mari comparații cu echipa mare? Care sunt acele nume mari de la seniori, pe care să le pui în balanță cu cele de la tineret?”, a spus fostul mare fotbalist, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Ilie Dumitrescu crede că naționala lui Cosmin Contra nu mai are nume mari, ca pe vremuri

Dumitrescu crede că în acest moment doar Tătărușanu pare bătut în cuie la echipa mare. ”Eu spun acum, da? Tătărușanu cu Ionuț Radu. Tătărușanu este un portar extraordinar, a demonstrat, a semnat și cu Lyon. Dar, trebuie să fie și Ionuț Radu acolo! Apoi, hai să o luăm cu fundașii laterali, cu fundașii centrali, cu mijlocașii centrali, cu atacanții. Care sunt comparațiile? Nu pot să vin și să spun ’nu încep cu ăsta de la echipa mare’. 

Chipciu trebuie să fie la lot, va veni la lot, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-i convoci pe Benzar sau pe Manea. Trebuie să fie convocat și Stanciu, dacă va semna cu Sparta sau cu Slavia Praga.

Dar, nu poți spune că ai un nucleu de 6-7 jucători la echipa mare fără de care nu poți începe un meci!”, a mai spus antrenorul.

Expertul Digi Sport a mai spus că pe vremea sa existau astfel de probleme, pentru că echipa mare era formată din nume consacrate, ce nu puteau fi lăsate pe dinafară. ”Dacă ai avea un nucleu, cum erau pe timpuri Petrescu, Belodedici, Prodan, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Selymeș, Hagi, Răducioiu și Sabău, ai putea spune, pe cine să bag de la tineret? Și unde? Nu mai sunt numele astea importante”, a completat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Etichete: romania u21 , cosmin contra , ilie dumitrescu , euro 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”

Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar al Dianei Șoșoacă, a stârnit indignare după ce a făcut declarații provocatoare în Parlament. După ce a hărțuit o jurnalistă pe holurile legislativului, Makaveli a lansat alte amenințări. „Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri. Cine nu, ce crezi, îi băgăm amendă”.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

”Cel mai mare contract din istoria fotbalului” a fost semnat: 1.700.000.000 € pentru Barcelona

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Score AS Roma - Parma 2-0, ACUM, Digi Sport 2. Dennis Man e titular pe Olimpico! Gazdele au intrat cu avantaj la cabine

Lukas Zima, OUT! Decizia luată de viitorul portar al FCSB-ului

Gata! Își face bagajele și pleacă, după 10 ani la Real Madrid

Live Video&Text Petrolul - Unirea Slobozia 2-1, ACUM, la DGS 1. Trei goluri anulate pentru ofsaid

Citeşte şi

Surpriză! Pe cine a pus Damac antrenor, după ce Contra a plecat și Șumudică a spus "nu"

Exclusiv Contra și-a reziliat contractul cu Damac pentru a semna cu altă echipă, dar a rămas cu buza umflată! Ce a făcut românul

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Simona Halep şi-a mărit imperiul imobiliar şi noua ”perlă” a coroanei este la Poiana Braşov. Primele imagini citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”