
Exclusiv "Eșec total, unul dintre cei mai puțin apreciați antrenori". Culisele demiterii lui Reghe. E desființat de una dintre cele mai importante voci din Tunisia
articol scris de Emanuel Roșu17.03.2025, 20:06
MEDIA: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
MEDIA: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a fost dat afară de Esperance Tunis la numai 4 luni de la instalarea sa în funcție.
Reghe ratează șansa de a se impune în Liga Campionilor Africii, unde ES este calificată în sferturile de finală, dar și participarea la Mondialul Cluburilor din Statele Unite. Competiția reinventată de FIFA va avea premiera la vară.
Laurențiu Reghecampf, doar două înfrângeri pe banca lui Esperance
Reghecampf a rezistat ceva mai mult de 4 luni pe banca lui Esperance. Cu toate că a pierdut numai două meciuri, Reghe e considerat un "eșec" de o mare parte a fanilor, de conducerea lui Esperance, dar și de jurnaliști.
Pentru a afla ce imagine lasă în urmă Reghecampf în Tunisia, digisport.ro a discutat cu jurnalistul Ahmed Adala, expert în liga locală pentru postul de radio Mosaïque FM, dar și colaborator al The Guardian. Adala spune că despărțirea lui Reghecampf de club era așteptată "de mai multă vreme".

"Plecare lui Reghe a fost așteptată. Mai mult, a fost anticipată de ceva vreme, conform informațiilor din culise. Și suporterii se așteptau. Nu toți, desigur.
Antrenorul a fost avertizat de conducere în cel puțin două rânduri. Șefii și-au exprimat nemulțumirea față de alegerile sale și, mai important, față de modul în care a gestionat lotul. Înaintea ultimului meci, a avut loc o întâlnire între Reghe și președintele clubului. A fost, într-un fel, un ultim avertisment", explică Adala.
Reghecampf nu s-ar fi așteptat la o acțiune atât de abruptă a conducerii, cu toate că semnalele erau acolo de ceva timp.
"La marile cluburi tunisiene, fanii și conducerea au, în general, răbdare puțină. Dacă rezultatele nu vin, pot aștepta o vreme. Dar dacă, în plus, rezultatul nu apare, iar jocul nu e cel dorit, atât conducerea, cât și fanii devin furioși. Asta s-a întâmplat cu Reghe. În ciuda unei serii bune de rezultate, stilul său de management, declarațiile, alegerile și schimbările sale au enervat atât fanii, cât și conducerea.
Pentru mine, problema lui Reghe a fost mai mare decât rezultatele și jocurile câștigate. Fanii sunt împărțiți. Unii dintre ei resping plecarea lui Reghe din mai multe motive. Clubul joacă în sferturile Ligii Campionilor peste două săptămâni, clubul este pe primul loc în clasament și tocmai a câștigat Supercupa. Dar, pentru alții, asta nu este suficient. Reghe a arătat mult mai multe trăsături negative decât pozitive.", a comentat Adala.
Ahmed Adala: "Reghecampf a pierdut meciul cu Pyramids, dar a dat vina pe jucători"
Unul dintre cele două rezultate negative înregistrare pe banca lui Esperance a venit în grupele Ligii Campionilor, contra egiptenilor de la Pyramids. ES a cedat cu 2-1 în deplasare.
"În ciuda absențelor și accidentărilor, Esperance are mai mulți jucători de calitate pe care Reghe nu a reușit să-i capaciteze. A făcut greșeli și alegeri proaste în mai multe meciuri. Ar trebui să se considere norocos, pentru că de fiecare dată l-a ajutat internaționalul algerian Youcef Belaili.
Reghe mai are o slăbiciune: relația sa cu presa și declarațiile pe care le dă. În fața celor de la Pyramids, în Liga Campionilor, el a pierdut meciul. În fața presei, a motivat înfrângerea cu forma slabă a unora dintre jucătorii săi, în loc să-i apere. Și acesta este doar un exemplu, dar mai sunt destule", susține Adala.
"Reghe a făcut alegeri greșite. Au fost meciuri în care a schimbat echipa cu o oră înainte de start - contra Club Africain în derby, de exemplu. Au fost meciuri în care a făcut 4 schimbări la pauză, au fost și meciuri în care a încasat goluri din faze fixe. A continuat să nu găsească o soluție pentru acest tip de greșeli defensive.
Proprietarii clubului i-au oferit susținere și i-au dat un cec în alb în timpul ultimului mercato. De exemplu, Reghe știa că are o problemă în zona fundașului central, dar nu a cerut întăriri. Pentru mine, Reghe a ratat o oportunitate de aur de a reveni la ce a fost acum câțiva ani la FCSB", continuă jurnalistul.
Reghe, acuzat de aroganță
Relația complicată cu presa locală și conflictul intern cu managerul de relații publice al echipei nu l-au ajutat pe Reghecampf.
"A avut șansa de a face istorie câștigând o Ligă a Campionilor sau participând la un Campionat Mondial al Cluburilor. Reghe nu a reușit să capitalizeze. Cu el pe bancă, Espérance a câștigat, cu siguranță, meciuri, dar a și doborât un record istoric al clubului pentru goluri primite și puncte pierdute în fața adversarilor care erau abordabili", comentează Adala, înainte să tragă o concluzie tristă pentru antrenorul român:
"Cu presa locală, Reghe a fost destul de arogant. Pot să-ți spun că este unul dintre cei mai puțin apreciați antrenori de către mulți dintre jurnaliștii locali. A răspuns agresiv întrebărilor. Chiar dacă încerca să arate că este în fața presei pentru a răspunde la toate întrebările cu mare plăcere și cu un zâmbet, acțiunile sale spuneau altceva. L-a atacat chiar și pe purtătorul de cuvânt al clubului înainte ca șefii să intervină pentru a rezolva situația. Pentru el, întotdeauna alții sunt de vină. Ultimele două postări de pe Instagram ale sale dovedesc acest lucru.
Reghe vorbește doar engleză, dar are oameni care traduc tot ce spune presa despre el. Uneori, a profitat de conferințele de presă pentru a răspunde. Perioada sa la unul dintre cele mai mari cluburi din Africa a fost pur și simplu un eșec. La fel ca și timpul său în Arabia Saudită, unde a antrenat un gigant local, Al Hilal, înainte de a părăsi clubul. Această perioadă eșuată reflectă exact teama care l-a însoțit la sosirea sa la Tunis".
În 23 de meciuri la Esperance, Reghecampf a câștigat 15, a terminat 6 la egalitate și a pierdut două.
Etichete: laurentiu reghecampf , reghecampf , ahmed adala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții