Englezii fac legea în Rusia. Echipa surprinzătoare care are cei mai mulți jucători în semifinalele CM
08.07.2018, 21:26Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
CM 2018 | Franța, Belgia, Anglia și Croația formează careul de ași de la această ediție a Campionatului Mondial. Toate cele 4 selecționate au în componență jucători care evoluează la cele mai mari cluburi din Europa.
Surprinzător, prima în acest top este Tottenham, care are numai puțin de 9 jucători ce vor evolua în semifinalele Cupei Mondiale. Este vorba de Lloris (Franța), Alderweireld, Vertonghen, Dembele (toți Belgia), Trippier, Dier, Alli, Rose și Harry Kane (Anglia), scriu cei de la proximus-sports.be.
Următoarele în top sunt cele două rivale din Manchester, ambele cu câte 7 jucători în semifinale. Pe ultima treaptă a podiumului se situează Chelsea, cu 6 jucători.
Cu cei 4 jucători, Liverpool se află la egalitate cu Barcelona, Real Madrid și Atletico Madrid.
Franța a fost prima echipă care s-a calificat în semifinale. Naționala "cocoșului galic" a trecut în sferturile de finală de Uruguay, scor 2-0. Golurile francezilor au fost marcate de Raphael Varane și de Antoine Griezmann. Franța revine într-o semifinală a unui Campionat Mondial după 12 ani. În 2006, francezii au reușit să se califice în finală, pe care au pierdut-o în fața Italiei.
Belgia va încerca să o oprească pe Franța din drumul spre finală, după ce au reușit să facă acest lucru cu Brazilia lui Neymar. Belgienii s-au impus cu 2-1, la capătul unui meci în care sud-americanii au avut marile ratări. Autogolul lui Fernandinho și golul cu Kevin de Bruyne au trimis cvintupla campioană Mondială acasă. Belgienii au mai ajuns o singură dată în semifinale, în ediția din 1986 a Cupei Mondiale.
Anglia este mai aproape ca niciodată de prima finală de Cupă Mondială după 52 de ani. Englezii s-au calificat în semifinale după ce au însvins Suedia, scor 2-0. Anglia a fost ultima dată în semifinale la un Campionat Mondial în 1990. Atunci, englezii au fost eliminați la penalty-uri de Germania, cea care avea să devină campioană Mondială.
Croația este ultima echipă care și-a asigurat biletele pentru semifinalele la Campionatul Mondial. Croații au eliminat în sferturi țara gazdă, după executarea loviturilor de departajare. Astfel, elevii lui Zlatko Dalic au egalat cea mai bună performanță din istorie. În 1998, Croația ajungea până în semifinale, unde a fost eliminată de Franța, care avea să câștige și trofeul.
Franța - Belgia se va juca pe 10 iulie, cu începere de la ora 21:00, în timp ce Anglia - Croația se va disputa pe 11 iulie, tot de la ora 21:00. Ambele partide vor fi LIVE TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
CITEȘTE ȘI:
- Familia lui Fernandinho trăieşte un adevărat coşmar după eliminarea "Selecao"
- Nebunie curată! Ce au putut face suporterii englezi în magazinul IKEA din Londra
- CM 2018 | I-a îmbătat de fericire! Mandzukic le-a făcut cinste cu 3.000 de beri fanilor croați
Etichete: tottenham , cm 2018 , semifinale cm 2018 , jucatori cluburi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții