Endrick, declarație de ”dragoste” pentru Luka Modric: ”Mi-a ajuns la inimă”
articol scris de Digi Sport26.03.2024, 14:42
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Endrick (17 ani) a devenit cel mai tânăr jucător care a marcat vreodată pentru o echipă de club sau pentru o națională pe stadionul Wembley.
Fotbalistul brazilian a semnat cu Real Madrid în vara lui 2022, dar va juca pentru ”Galactici” începând cu 2024, când va împlini 18 ani.
Endrick a rămas fără cuvinte după o discuție purtată cu Luka Modric
Endrick, noua senzație a fotbalului brazilian, și-a amintit de un moment petrecut în vestiarul Realului, alături de Luka Modric.
Atacantul de 17 ani se va alătura lotului lui Real Madrid înainte de startul sezonului viitor, iar acesta și-a amintit de o discuție purtată alături de Luka Modric, chiar în vestiarul de pe Bernabeu.
"Modric mi-a spus: 'numărul 9 și numărul 10 sunt ale tale! Le meriți! Cine știe, poate în sezonul viitor vei sta lângă mine'. Cu vorbele astea mi-a ajuns la inimă. Este incredibil! Mă gândeam: dacă Modric crede că merit să port tricoul cu numărul 9 sau numărul 10, înseamnă că merit cu adevărat", a declarat Endrick, conform lui Fabrizio Romano.
Cu toate acestea, cei doi s-ar putea să nu apuce să fie colegi la Real Madrid. Modric încă nu a făcut lumină în legătură cu viitorul său la clubul madrilen, și este mai aproape ca niciodată de plecarea de la Real. Înțelegerea sa cu clubul "blanco" se încheie în 3 luni.
- Real Madrid a plătit în schimbul lui Endrick nu mai puțin de 45 de milioane de euro
Endrick a devenit cel mai tânăr marcator pentru Brazilia din 1994 încoace
Brazilia a câștigat în fața Angliei, scor 1-0, într-un meci amical disputat pe stadionul Wembley din Londra. Unicul gol al partidei a fost marcat de Endrick (17 ani) în minutul 81.
În urma unui contraatac ”tăios” al naționalei Braziliei, Vinicius Junior a scăpat singur cu portarul advers (Jordan Pickford), dar a șutat în blocajul acestuia.
Ulterior, balonul a fost deviat de Konsa, iar mingea a ajuns în fața lui Endrick, care a marcat în poarta goală din câțiva metri. Acesta a fost primul gol marcat de Endrick la naționala Braziliei, pentru care, în meciul cu Anglia, a bifat a treia prezență a sa în tricoul ”Selecao”.
În urma acestei reușite, atacantul care din vară va îmbrăca tricoul lui Real Madrid a devenit la vârsta de 17 ani și 246 de zile cel mai tânăr jucător care a marcat pentru Brazilia de la Ronaldo Nazario în anul 1994.
- Endrick a devenit cel mai tânăr jucător care a marcat vreodată pentru o echipă de club sau pentru o națională pe stadionul Wembley
Video cu rezumatul meciului Anglia - Brazilia 0-1
Etichete: real madrid , anglia , wembley , luka modric , brazilia , palmeiras , endrick , declaratie endrick , endrick depsre luka modric
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții