Elias Charalambous, mesaj pentru Florinel Coman după transferul la Al-Gharafa
articol scris de Digi Sport08.07.2024, 22:24
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Florinel Coman (26 de ani) a plecat de la FCSB în această vară și a ajuns în Qatar, la Al-Gharafa, formație cu care va semna în următoarele zile contractul.
Clubul qatarez a anunțat sosirea lui Florinel Coman la Doha în cursul zilei de duminică, 7 iulie.
Elias Charalambous: ”Vreau să-i mulțumesc lui Florinel Coman pentru ce a făcut pentru acest club. A fost un lider!”
După transferul lui Florinel Coman în Qatar, Elias Charalambous i-a transmis un mesaj la conferința de presă a meciului Virtus - FCSB.
Antrenorul cipriot a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui ”Mbappe de România”, căruia i-a transmis că suflarea roș-albastră îi poartă respect pentru performanțele în tricoul FCSB.
”Cred că FCSB e o echipă mai bună față de cea de anul trecut. Echipa este aceeași în mare parte. L-am pierdut pe Florinel, un jucător important pentru noi, dar și pentru fotbalul românesc. Sper că totul va merge bine pentru el.
Vreau să-i mulțumesc pentru ce a făcut pentru acest club. A fost un lider, va fi un tip care va fi mereu apreciat aici. Clubul îl va respecta mereu. Sper că Florinel va fi bine. E un transfer bun pentru club și pentru el.”, a declarat Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.
Florinel Coman ar putea debuta pe 9 august pentru Al-Gharafa
Coman nu a avut parte de foarte multe zile libere pentru că după încheierea sezonului 2023/2024 din SuperLiga României fostul jucător al FCSB-ului s-a alăturat echipei naționale, alături de care a participat la EURO 2024.
Astfel, Coman este pregătit din punct de vedere fizic să debuteze pentru Al-Gharafa, dar va mai avea de așteptat o lună.
Noua echipă a românului va juca primul meci din noul sezon din Qatar pe data de 9 august, în deplasare, în fața celor de la Al-Khor. Primul meci al celor de la Al-Gharafa pe teren propriu este programat pe 22 august împotriva lui Al-Rayyan.
- Noua echipă a lui Florinel Coman a încheiat pe locul trei în ediția trecută a primei ligi din Qatar.
Etichete: elias charalambous , fcsb , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții