”Zidul” Florin Niță, pregătit pentru orice scenariu în România - Olanda: ”Dacă facem asta, reușim!”
articol scris de Digi Sport29.06.2024, 16:21
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
România s-a calificat în optimile de finală de la EURO 2024, unde va da peste Olanda.
După 1-1 cu Slovacia, ”Tricolorii” au încheiat Grupa E pe primul loc. Astfel, Naționala noastră se va duela cu Olanda pentru un loc printre cele mai bune 8 naționale ale ”Bătrânului Continent”.
Florin Niță: ”Sunt pregătit de penalty-uri, dar nu vreau să ajungem acolo. Vreau să câștigăm în 90 de minute!”
Meciul ”Tricolorilor” cu ”Portocala Mecanică” se va disputa pe 2 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din Munchen, unde prima noastră reprezentativă și-a început parcursul de la EURO 2024, cu victoria entuziasmantă în fața Ucrainei, 3-0.
Florin Niță (36 ani) a prefațat duelul cu Olanda. Portarul român, care a avut evoluții apreciate la EURO 2024, este pregătit de orice scenariu în duelul ”de foc”, chiar și de ”loteria penalty-urilor”.
”Ca și celelalte meciuri, și acesta e destul de greu, dar dacă vom respecta ce ne transmite Mister și vom lua deciziile bune, sper să obținem un rezultat bun. Trebuie să fim ca un zid galben, să fim uniți. Dacă facem asta, vom reuși.
Olanda are jucători buni, care joacă în campionatele tari. Asta e o forță pe care nu cred că putem s-o egalăm, dar prin forța grupului putem depăși această diferență.
Sunt pregătit de penalty-uri, dar nu vreau să ajungem acolo. Vreau să câștigăm în 90 de minute. Și am încredere în echipă.”, a declarat Florin Niță, în cadrul conferinței de presă.
Supercomputerul Opta a anunțat ce șanse are România în fața Olandei, în optimile de la EURO 2024
"Tricolorii", clasaţi pe primul loc în Grupa E, vor înfrunta naţionala Oranje, ocupanta poziţiei a treia în Grupa D, pe 2 iulie la Munchen. Câștigătoarea urmează să joace apoi în sferturile de finală cu învingătoarea partidei dintre Austria (locul 1 în Grupa D) şi Turcia (locul 2 în Grupa F).
Supercomputerul Opta îi acordă Olandei 67,79% şanse la victorie în faţa României, în timp ce elevilor lui Edi Iordănescu le acordă 32,21% şanse să meargă mai departe la EURO 2024. Totodată, Austria este considerată favorită, cu 57,65%, în partida cu Turcia (42,35%).
În privinţa câştigătoarei EURO 2024, Opta acordă cele mai mari şanse Angliei (19,98%), urmată de Spania (17,17%), cele două având şi cele mai mari şanse să atingă finala competiţiei din Germania, conform inteligenţei artificiale.
Iată predicţiile Opta pentru optimile de finală de la EURO 2024:
- Spania - Georgia 82,12% - 17,87%
- Anglia - Slovacia 81,63% - 18,37%
- Portugalia - Slovenia 74,51% - 25,49%
- Germania - Danemarca 69,48% - 30,52%
- Franţa - Belgia 67,91% - 32,09%
- Olanda - România 67,79% - 32,21%
- Austria - Turcia 57,65% - 42,35%
- Italia - Elveţia 56,96% - 43,04%
Etichete: romania - olanda , florin nita , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții