Galerie Foto Zburătorul Florin Niță! După 7 parade superbe cu Germania, portarul a avut o super-intervenția și cu Armenia
31.03.2021, 19:47SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Armenia - România LIVE TEXT 3-2 | Florin Niță (33 de ani) a dovedit, cel puțin în prima repriză a partidei de la Erevan, că trece printr-o formă de zile mari.
Niță a mai avut și în repriza a doua câteva intervenții extraordinare. Nu a mai avut ce face la golul din penalty.
Portarul tricolorilor a avut o super-intervenție la o deviere a lui Toșca, care ne putea costa un gol.
Galerie Foto
Zburătorul Florin Niță! Cum a scos de sub transversală
În minutul 14, după o gafă a lui Vasile Mogoș, revenit în primul 11 al naționalei, armenii au plecat pe contraatac. Toșca a încercat să respingă cu capul, undeva la mijlocul terenului, dar mingea a trecut peste el.
Apoi, Barsegyan a scăpat pe stânga, a ajuns aproape de careu, după care a șutat spre poartă. Niță ieșise și el pentru a bloca colțul scurt. Mingea, deviată din gheata lui Toșca, a luat o traiectorie ciudată și s-a dus lobată sub transversală. Numai că Niță pur și simplu a zburat și a deviat în corner.
Discursul lui Florin Niță, după înfrângerea cu Germania
”Am avut mult de muncă, dar nu doar eu. Toți am făcut un meci bun, s-a depus un efort destul de mare. Sunt dezamăgit, veneam după o victorie, am făcut un meci bun, dar din păcate, nu tot timpul câștigi când joci bine.
Am jucat împotriva unui colos. Noi am arătat ca o echipă, ne-am dăruit pe teren”, a declarat Florin Niță.
Întrebat despre noul său rol, titular al echipei naționale, dobândit după retragerea lui Ciprian Tătărușanu, Florin Niță a fost vizibil emoționat, aproape să izbucnească în lacrimi: ”Nu e nimic mai special acum, sunt doar un om normal. Soția mea m-a încurajat cel mai mult în această perioadă. Am mai schimbat mesaje cu Ciprian Tătărușanu”.
România - Germania 0-1 | Florin Niţă, omul meciului în viziunea nemţilor
Elevii lui Joachim Low au avut 9 şuturi pe poartă şi au înscris un singur gol, iar Florin Niţă a fost remarcatul partidei, după câteva parade de excepţie. Jurnaliştii de la Deutsche Welle chiar l-au ales pe portarul român omul meciului.
"Serge Gnabry a înscris în prima jumătate şi îşi continuă forma bună, dar atât el, cât şi Havertz, Sane şi Timo Werner, intrat de pe bancă, sunt vinovaţi că nu au închis meciul mai devreme. Putem concluziona că a fost o seară slabă pentru atacul nostru, dar i-am face un deserviciu portarului român, Florin Niţă. Goalkeeper-ul lui Sparta Praga a arătat o formă excelentă şi a fost, probabil, omul meciului.", scriu cei de la Deutsche Welle.
Jurnaliştii germani au amintit şi complimentul pe care Manuel Neuer i l-a făcut lui Florin Niţă, după meci: "Felicitări celuilalt portar din seara asta! A avut nişte intervenţii de top.", a spus Neuer.
"După două victorii şi un progres general vizibil, Germania poate că nu arată excelent, dar arată mai bine decât în urmă cu un an. O victorie muncită este importantă pentru o echipă care a încasat multe goluri pe final în ultimul an. O problemă mai mare, pe lângă lipsa de inspiraţie a atacanţilor, este ezitarea lui Low de a face mai multe schimbări.", au mai notat cei de la Deutsche Welle.
Etichete: mirel radoi , florin nita , armenia - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții