”Vin singur. Se lăfăie în clădirile făcute de noi”. Scandal înainte de Israel-România
articol scris de Digi Sport18.11.2023, 11:32
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida Israel - România, din preliminariile EURO 2024, va putea fi urmărită de la ora 21:45, în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport. De la ora 01:15, meciul va fi în premieră la Digi Sport 1.
România are patru puncte peste Israel înaintea meciului direct, ceea ce înseamnă că, dacă învinge sau obține un egal la Budapesta, este sigură de prezența la EURO 2024 din Germania.
Înaintea duelului din Ungaria, la București, a izbucnit un scandal care-i vizează pe cei din fruntea Federației Române de Fotbal. Dumitru Dragomir (77 de ani) s-a declarat deranjat de faptul că nu are acces la meciurile naționalei într-una dintre lojele destinate VIP-urilor.
”Vin singur în Germania, nu cu invitația Federației. Nici de asta nu ne dă. Ți-am spus, băi. Pe bani, să ne dea la o lojă, celor care am muncit pentru fotbalul ăsta.
Le-am făcut clădiri, baze sportive. Se lăfăie în clădirile făcute de Mircea Sandu și Mitică Dragomir. Băi, să nu ne dea o invitație la meci.
Bă, pe bani, să nu stăm cu mulțimea, să stăm și noi la lojă”, a spus Dragomir, la Fanatik.
Dumitru Dragomir, înainte de meciul decisiv cu Israel: ”Chiar am fi niște tâmpiți”
Altfel, ”Oracolul din Bălcești” a pus presiune pe ”Tricolori” înaintea partidei decisive cu Israel și a susținut că am fi ”tâmpiți” dacă nu vom obține tichetele pentru turneul final organizat de Germania. Cu toate acestea, Dragomir s-a declarat convins că România se va califica, în cele din urmă, la EURO.
”Sunt alături de echipa națională. M-aș bucura din tot sufletul să se califice. Voi fi bucuros ca orice român. Părerea mea este că ne vom califica. Dacă și acum pierdem calificarea, înseamnă că chiar suntem niște tâmpiți.
Am zis întotdeauna că în compania acestei grupe este imposibil să nu ne calificăm, dar uite că e aproape să nu ne calificăm că, ferească Dumnezeu, dacă ne bate Israelul, e deranj mare. Dar eu zic că nu ne bate”, a spus Mitică Dragomir, la Pro Sport.
Etichete: mircea sandu , dumitru dragomir , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții