Viitorul e acum! Cinci jucători care pot deveni soluţii sigure pentru naţionala lui Cosmin Contra

25.03.2018, 23:58
  • Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1

  • Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4

Începutul lui 2018 oferă motive de optimism în privinţa viitorului echipei naţionale. Victoria "tricolorilor" din Israel, scor 2-1, precum şi prestaţiile solide ale puştilor de la U21 şi, mai ales, U19 au arătat că fotbalul românesc încă are resurse.

Rezultatele excelente ale României U19, care e foarte aproape de calificarea la Campionatul European, au adus în prim plan o serie de jucători extrem de talentaţi, unii dintre ei deja prezenţe obişnuite în Liga 1. De asemenea, deşi a pierdut în Anglia, scor 1-2, împotriva unui adversar la care au jucat mulţi campioni mondiali U20, naţionala de tineret a confirmat progresele înregistrate în ultima perioadă.

Astfel, selecţionerul Cosmin Contra nu se mai poate ascunde în spatele scuzei devenite tradiţionale - "România nu are o arie de selecţie importantă". Deşi nu toţi tinerii care impresionează în această perioadă sunt cu adevărat pregătiţi să facă pasul spre naţionala mare, tehnicianul de 42 de ani are ocazia de a-i chema la următoarele jocuri şi de a-i promova treptat printre "tricolori". Cu siguranţă e nevoie de "sânge proaspăt" şi probabil că nu e întâmplător faptul că victoria din Israel a venit după ce media de vârstă a naţionalei a scăzut semnificativ, odată cu intrările lui Nicolae Stanciu, Alexandru Mitriţă şi George Ţucudean. Toţi trei au fost implicaţi direct în cele două goluri prin care s-a reuşit întoarcerea rezultatului - primul și ultimul au marcat, iar jucătorul Craiovei a pasat decisiv la reușita victoriei.

Iată mai jos cinci nume care sunt, mai mult sau mai puţin, certitudini la nivelul lor de vârstă şi care, pe viitor, pot deveni prezenţe obişnuite în echipa naţională a României.

Alexandru Mitriţă (23 de ani, CS U Craiova) - Deşi la 23 de ani un jucător nu mai e considerat chiar foarte tânăr în fotbalul european, mijlocaşul Craiovei şi-a făcut debutul abia aseară la naţionala mare. Un debut excelent, pentru că jucătorul crescut la Viitorul şi care a evoluat şi în Italia, la Pescara, a oferit pasa decisivă la golul victoriei marcat de Ţucudean. Cerut insistent la naţională de mult timp, Mitriţă a dovedit că în anii următori poate deveni o piesă de bază, la fel cum se întâmplă la echipa de club.

"Mitriță este un jucător rar. De ce spun asta? Îl vezi de când intră, obraznic în sensul pozitiv al cuvântului. Are personalitate, imediat a luat acțiuni individuale. Este genul de jucător care are această caracteristică. Are personalitate, intră în joc, acceptă jocul, driblează", a fost caracterizarea pe care i-a făcut-o Ilie Dumitrescu, la "Digi Sport Special".

Ianis Hagi (19 ani, Viitorul) - Revenirea în România în această iarnă l-a ajutat pe fiul lui Gică Hagi să revină la nivelul arătat înainte de transferul la Fiorentina. În plus, deşi a jucat foarte puţin la formaţia toscană, este evident că experienţa la gruparea viola i-a prins bine. Este om de bază la naţionala U21, iar în amicalul cu Anglia a fost jucătorul care a făcut tot jocul echipei lui Daniel Isăilă. De altfel, şi The Guardian a remarcat că Hagi jr. "a tras sforile din postura de număr 10, care e o poziţie obişnuită în familie".

Alexandru Măţan (18 ani, Viitorul) - "Printre colegi i se spune Dybala", dezvăluia directorul general al campioanei, Cristian Bivolaru, în noiembrie 2017. Deşi comparaţia este evident forţată, ea spune multe despre calitatea mijlocaşului ofensiv care poate deveni noua lovitură financiară a lui Gică Hagi. La Turul de Elită pentru calificarea la Europeanul U19, Măţan a confirmat că e unul dintre marile talente ale României. A marcat de trei ori (dublă cu Serbia şi golul victoriei cu Suedia) şi promite să se numere printre starurile turneului final din Finlanda, dacă elevii lui Adrian Boingiu vor ajunge acolo.

Vlad Dragomir (18 ani, Arsenal) - Este, fără îndoială, vârful generaţiei de excepţie de la U19 şi căpitanul obişnuit la această categorie de vârstă. Tânărul mijlocaş este o prezenţă constantă la echipa sub 23 de ani a "tunarilor", pentru care a înscris deja de şase ori în 12 prezenţe. Arsene Wenger l-a păstrat de câteva ori în lotul echipei mari, unde este aşteptat să facă pasul în curând.

Dennis Man (19 ani, FCSB) - Atacantul roş-albaştrilor a fost convocat pentru "dubla" cu Israel şi Suedia, dar debutul său s-a amânat deocamdată. Totuşi, progresele fostului arădean în acest sezon sunt evidente, iar Man este al treilea marcator al formaţiei pregătite de Nicolae Dică în Liga 1, cu 8 reuşite. Forma sa foarte bună l-a convins pe Contra şi nu este exclus să primească o şansă contra Suediei, la Craiova.

Dennis Man, următorul produs de export de la FCSB

Etichete: romania , nationala , echipa nationala , romania u19 , nationala u19 , romania u21 , ianis hagi , nationala u21 , mitrita , vlad dragomir , dennis man , matan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un fost deputat PSD, acuzat că a împușcat mortal un bărbat, la o vânătoare de mistreți din Vrancea

Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit presei locale, cel care l-a împușcat din greșeală este fostul deputat PSD Victor Roman, care deține fondul de vânătoare și a organizat evenimentul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Ce lovitură! Barcelona a crezut că a câștigat lupta pentru Andrei Rațiu, dar s-a înșelat

Americanii au tras concluzia, după ce Simona Halep s-a retras de la Australian Open

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Patrick Vieira s-a decis! Primul transfer cerut lui Dan Șucu la Genoa

Gigi Becali a rostit trei cuvinte, după ce Genoa ar fi demarat negocierile pentru Darius Olaru

Englezii au văzut ce fundaș vrea să aducă Tottenham lângă Drăgușin și au dat verdictul: "Ireal"

Citeşte şi

Exclusiv Florin Prunea a spus cine ar trebui să fie primul titular al României în preliminariile CM 2026

Exclusiv Avertisment pentru ”Tricolori”: ”Au crescut foarte mult”

PEROZSoția lui Dani Oțil, senzația de pe plaja din Maldive. Și-a arătat pătrățelele de pe abdomen și întinsă pe nisip, și în sala de sport

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Contractul cu care Gigi Becali l-a convins pe Juri Cisotti să îl refuze pe Dan Șucu și să semneze cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Digi World

Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”