Exclusiv Un român, în brigada de arbitri de la amicalul cu Chile! E cel mai tânăr ”fluieraș” din Bundesliga

30.05.2018, 19:47
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Naționala de fotbal a României a intrat deja în linie dreaptă pentru Liga Națiunilor prin cele două amicale pe care le va disputa la final de mai și început de iunie. Primul test se va derula mâine, joi, 31 mai, de la ora 17:00, la Graz (Austria), contra reprezentativei din Chile, în timp ce al doilea amical va avea loc marți, 5 iunie, la Ploiești, cu Finlanda, de la ora 20:30. 

Partida cu Chile, din Austria, va fi arbitrată de către o brigadă din țara gazdă, printre care se află și un român. Este vorba despre Christian-Petru Ciochirca, 28 de ani, care va îndeplini rolul de arbitru de rezervă. Ciochirca s-a născut la București, la data de 20 iunie 1989, cu doar câteva luni înaintea Revoluției din decembrie ’89, care a dus la căderea regimului comunist condus de către Nicolae Ceaușescu. Apoi, Christian-Petru a luat drumul Germaniei, alături de părinții săi, ca alte multe familii din România.

Între timp, Ciochirca nu numai că a devenit arbitru, dar este considerat și unul cu reale calități și despre care se spune că nu va mai trece mult timp până când va intra pe lista FIFA. O dovadă a faptului că românul este apreciat pentru activitatea sa, deși are doar 28 de ani, stă mărturie faptul că în octombrie 2017 a devenit cel mai tânăr arbitru din Bundesliga.

”Nu mă așteptam la o astfel de veste, deși mă aflam printre candidați. Sigur că partidele din Bundesliga nu se pot compara cu cele din Austria, interesul este mult mai mare, sunt mai mult camere tv, interesul mass-media este mult mai mare, dar eu încerc să mă închid într-un tunel al meu și să-mi fac treaba cât mai bine”, declara Ciochirca, în presa locală, anul trecut.

Brigada de arbitri de la partida dintre România și Chile

Arbitru: Christopher Jager
Asistent 1: Christian Rigler
Asistent 2: Andreas Staudinger
Arbitru de rezervă: Christian-Petru Ciochirca (toți din Austria)

5 partide a oficiat Christian-Petru Ciochirca în sezonul trecut din Bundesliga. A acordat 13 cartonașe galbene, unul roșu, venit ca urmare a cumului de două galbene, dar niciun ”roșu” direct.

Etichete: romania chile , christian-petru ciochirca , arbitri romania chile


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Dinamo - Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Dublă ratare pentru Dennis Politic!

Gata! Ioan Varga i-a spus ”NU” clar: ”Este exclus”

Marius Șumudică n-a stat la discuții: decizia luată la pauza meciului cu Dinamo!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Citeşte şi

Reacția nemților, după ce au auzit ce au scandat cei 40.000 de români prezenți la România - Ucraina 3-0

Exclusiv Decizia UEFA după incidentele de la România - Kosovo este executorie!

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”