Un fost antrenor de la FCSB le ia apărarea lui Contra și tricolorilor: ”Dați-mi 3 echipe care bat Spania”
21.11.2019, 19:10SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Teja susține că tricolorii și Cosmin Contra au fost criticați prea mult după dubla rușinoasă cu Suedia și Spania. Fostul antrenor al celor de la FCSB explică și motivele pentru care jucătorii noștri nu puteau emite mari pretenții la Madrid.
”Ce-am fi vrut? Să luăm 6 puncte cu Suedia și Spania? Cu Suedia, care a lăsat Italia acasă și s-a calificat la un turneu final, unde a mers până în fazele superioare? Cu Spania, care nu știu câte echipe din lume o poate bate?
Dați-mi trei echipe din lume care pot bate Spania! Și noi ne întrebăm de ce nu am bătut Suedia sau Spania. Avem vreo 4 campionate mondiale sau europene la rând unde am ajuns prin semifinale? Pe cine am bătut noi până acum pentru a emite pretenții cu Suedia și Spania?”, a spus Teja, într-o conferință de presă.
România poate ajunge la EURO 2020 cu ajutorul barajului din Liga Națiunilor
După plecarea lui Contra, pe o aşa-zisă listă scurtă s-ar afla Mirel Rădoi, Marius Şumudică, Gică Hagi şi Dan Petrescu, pentru a prelua naționala.
FRF a anunțat ziua și ora tragerii la sorţi a play-off-ului Ligii Naţiunilor, ultima șansă a României de calificare la Euro 2020. Programul barajelor va fi stabilit vineri, de la ora 13:00, la Nyon.
România va juca semifinala, în deplasare, împotriva Islandei sau Scoţiei. România va afla tot vineri, după tragerea la sorţi, dacă va găzdui sau nu finala, care va avea loc tot în manșă unică, în cazul în care va trece de semifinală.
Etichete: cosmin contra , spania - romania , mihai teja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții