Exclusiv ”Un astfel de moment te poate șoca, își poate deregla viața”. Mirel Rădoi, sfat din partea unui oficial FRF
14.02.2019, 11:33SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mirel Rădoi (37 de ani) trece prin cea mai grea perioadă a vieții sale, din cauza fratelui său, Mihai Nicuşor Rădoi, care s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia. Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a povestit că l-a sunat pe selecționerul naționalei de tineret chiar în ziua în care s-a aflat teribila veste.
”Am vorbit cu Mirel chiar în ziua în care s-a întâmplat acea nenorocire. Dar, după aceea n-am insistat, n-am vrut să aflu amănunte despre ce se întâmplă. Mi-asum ce spun acum, știu foarte bine, Mirel l-a ajutat foarte mult pe acest copil!”, a spus Stoichiță, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Fostul antrenor a mai precizat și ce sfat i-a dat lui Rădoi. ”L-am sfătuit pe Mirel, pentru că un moment d-ăsta te poate șoca, îți poate deregla puțin viața. Și i-am spus că ’tu nu esti responsabil de ce se intâmplă în jurul tău. Tu ești responsabil doar de familia ta.
Nu putem urmări, din păcate, viața celor din familiile noastre, nu putem intereveni. Îi ajutăm, îi susținem, dar în rest sunt vieți paralele”, a mai spus Stoichiță, la Digi Sport.
Starea lui Mihai Rădoi, extrem de complicată în continuare!
În acest moment, Mihai Rădoi este în aceeasi stare, una foarte complicată, sub atentă supraveghere. Operația de bazin, pentru care a fost transportat la Timișoara, a reușit, dar și doctorii de acolo sunt reținuți, din cauza multiplelor fracturi interne.
Luni, în jurul orei 12:00, a fost apelat numărul de urgenţă 112 şi a fost anunţată o tentativă de sinucidere. Mihai Nicuşor Rădoi, fratele antrenorului României Under 21, Mirel Rădoi, s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia. El a fost preluat de Ambulanţă cu semne vitale existente, dar prognosticul medicilor este în continuare rezervat. În a treia zi de la producerea evenimentului el a fost operat la Timişoara.
"Starea lui era gravă de când a venit, de abia a rezistat transportului. A venit de acasă echipa de medici şi s-a fixat bazinul, motivul principal pentru care a fost transferat aici a fost pentru a se fixa fractura de bazin, să nu mai sângereze. S-a făcut intervenţia, din păcate, starea lui este gravă, este Glasgow 3 (n.r. comă de gradul patru), este intubat, este sedat. Pacientul este internat pe Terapie Intensivă, dar în continuare starea lui este gravă, se poate întâmpla orice", a afirmat medicul Daniela Radu, directorul medical al Spitalului Judeţean Timişoara.
Etichete: romania u21 , mihai stoichita , mirel radoi , frate mirel radoi , mihai radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții