"Tricolorul" care l-a impresionat pe Gigi Becali, în România - Kosovo
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 14:42
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida România - Kosovo, din Nations League nu s-a terminat pe teren, după ce jucătorii oaspeți au decis să abandoneze disputa în minutele de prelungire, la scorul de 0-0.
După ce au acuzat huiduieli și scandări din partea suporterilor români, aceștia au ieșit de pe teren, au mers la vestiare și nu au mai revenit pe teren. Arbitrul a fluierat finalul meciului și sunt șanse mari ca ”Tricolorii” să câștige cu 3-0 la ”masa verde”.
Gigi Becali nu a fost impresionat de evoluțiile jucătorilor de la FCSB, însă l-a remarcat pe Rațiu, după Romania - Kosovo
Doi jucători de la campioana României au evoluat în partida de pe Arena Națională și anume Adrian Șut, respectiv Darius Olaru, însă ambii au început de pe banca de rezerve.
Galerie Foto
Patronul Gigi Becali (66 de ani) nu a fost impresionat de evoluțiile celor doi, despre care crede că nu se regăsesc atunci când joacă pentru prima reprezentativă, însă a ținut să-l menționeze pe Andrei Rațiu, fundașul dreapta român care evoluează în La Liga.
"Olaru parcă nu mai e el la echipa națională. Șut pasează numai în fața, dar acum pasa numai în spate, frică! Rațiu a fost ca ceasul, ți-am spus de mult că o să fie 30 de milioane.
Fundaș dreapta ca el nu există în Europa, nu văd un fundaș dreapta mai bun. Este un Crețu care driblează și are tehnică", a spus Gigi Becali, conform Fanatik.
Florin Niță, despre abandonul kosovarilor: "Nu m-am mai confruntat cu o asemenea situație până acum. Noi am dat dovadă de bărbăție"
Florin Niță, goalkeeper-ul naționalei pregătite de Mircea Lucescu (79 de ani), a declarat la finalul partidei că nu s-a mai confruntat niciodată cu o asemenea situație în cariera sa de fotbalist profesionist și este de părere că fotbaliștii kosovari au așteptat încă din primul minut ca suporterii de pe Arena Națională să scandeze împotriva lor.
Galerie Foto
"Noi am vrut să jucăm, sper să fie o decizie favorabil nouă. Mă bucur că am avut de muncă astăzi, nu am avut de mult timp atâtea mingi. Mă bucur că nu am primit gol. Nu știu ce să zic, nu vreau să vorbesc în numele lor, dar nu este ok ce s-a întâmplat. Am dat dovadă de bărbăție și am vrut să terminăm meciul pe teren.
Ne-am încălzit pe teren, sperând că meciul va continua. Din păcate, nu am ce să comentez, nu m-am întâlnit niciodată cu o asemenea situație. Din primul, până în ultimul minut au așteptat o scandare, eu nu am auzit nimic. Nu mă așteptam să iasă. Chiar i-am întrebat ce s-a întâmplat. Eu credeam că a fost după chestia cu Denis Alibec.
Toți ne-am sacrificat, am muncit, mă bucur că am făcut o treabă bună. Le mulțumesc suporterilor din suflet pentru că mi-au scandat numele, dar trebuie să susțină toată echipa, nu doar un jucător.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să nu pierdem acest meci. Sperăm să fim atenți pe viitor. Trebuie să aspirăm mai sus și să nu ne mulțumim cu puțin.", a spus Florin Niță, la finalul partidei.
VIDEO cu rezumatul partidei România - Kosovo
Etichete: gigi becali , darius olaru , adrian Șut , andrei ratiu , video romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții