Video Exclusiv Tricolorii visează la un EURO pe teren propriu! ”Dacă în Italia am jucat ”acasă”, vă dați seama ce va fi în România”
05.06.2020, 08:04SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tânăra generație de tricolori este dornică de afirmare și la echipa mare. După ce au scris istorie la U21, prin semifinalele de la EURO 2019, George Pușcaș și colegii săi sunt hotărâți să facă performanță și cu naționala mare, condusă de fostul selecționer de la U21, Mirel Rădoi.
Pușcas este convins că noua generație va aduce un plus la echipa națională mare. Atacantul tricolorilor a dezvăluit care a fost atuul selecționatei U21 la europeanul de tineret și visează să joace cu România la EURO 2020, chiar la București.
George Pușcaș: ”Venim cu un plus de energie”
”Venim cu un plus de energie. Toată lumea are așteptări mari de la noi. Noi, jucătorii, nu vrem să dezamăgim și suntem siguri că împreună facem treabă bună. Cu seriozitate, multă muncă și prin relațiile care sunt între noi, cred că vom face treabă bună.
Unitatea grupului a fost atuul nostru. Timpul petrecut împreună, s-au legat multe relații, de joc, de prietenie, în afara terenului. Concepțiile lui Mister s-au multa exact pe ceea ce știm noi să facem și asta a avut succes. Am crezut în noi, asta a fost cel mai important.
Depinde de Mister câți vom fi de la tineret la echipa mare. Toată lumea ne-a primit foarte bine. Ne-am integrat foarte bine. Fiecare și-a găsit loc acolo și se creează un grup frumos”, a declarat George Pușcaș pentru Digi Sport.
VIDEO cu George Pușcaș despre echipa națională
Islanda - România s-ar putea disputa în toamnă
Pușcaș a vorbit și despre meciul cu Islanda, de care România trebuie să treacă pentru a juca finala din baraj, cu Bulgaria sau Ungaria. În cazul în care va câștiga, echipa națională se va califica la EURO 2020, din 2021.
”Important este ca atunci când vom juca să avem un rezultat pozitiv. Va fi un meci greu. Atât pentru noi, cât și pentru ei. Nu mai sunt meciuri ușoare. Fiecare vrea să ajungă la EURO. Să sperăm să ajungem acolo. E visul multora dintre noi. O prezență la EURO va schimba mult”, a mai spus Pușcaș.
VIDEO cu George Pușcaș despre meciul cu Islanda
Pușcaș: ”În Italia am fost ca ”acasă”, vă dați seama ce va fi în România”
Atacantul naționalei speră să-și vadă visul cu ochii și să evolueze cu România, la turneul final, chiar la București.
”Din punctul meu de vedere este ceva extraordinar. Noi am jucat ”acasă” în Italia, gândește-te ce va fi dacă vom juca în România. Va fi o mândrie pentru noi toți. Fiecare dintre noi ar vrea să dea maxim și să facă istorie pentru România”, susține Pușcaș.
VIDEO cu George Pușcaș despre EURO în România
Pușcaș: ”Olimpiada este o dată în viață”
Pușcaș a vorbit și despre un alt obiectiv al tricolorilor și anume Jocurile Olimpice, acolo unde va participa naționala U23, în urma performanței reușite la campionatul european de tineret de anul trecut.
”Olimpiada e o dată în viață pentru noi, fotbaliștii, că treci de vârstă și nu se știe dacă vei mai fi. Cred că va fi o experiență extraordinară. Sper să putem repeta performanța de la EURO.
Atât timp cât vom fi pe teren, încercăm să dăm totul și să facem mândrii națională. Nu este ceva mai frumos decât să-și reprezinți țara”, a încheiat George Pușcaș.
VIDEO cu George Pușcaș vorbind despre Olimpiadă
Etichete: jocurile olimpice , romania , echipa nationala , euro 2020 , romania u21 , mirel radoi , george puscas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții