Stoichiţă şi-a pregătit discursul după succesul cu Ţara Galilor: "Fac pe supăratul, îi cert"
12.10.2018, 21:27SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
România U21 - Ţara Galilor U21 2-0. Mihai Stoichiţă e mulţumit pentru victoria cu 2-0 contra Ţării Galilor, care duce România la un pas de Euro 2019, însă susţine că "tricolorii" au avut şi noroc în meciul de la Cluj.
"Aşa trebuie abordat meciul, să nu iei gol. Ne-am relaxat după 2-0, au avut şi ei două ocazii, Dumnezeu a fost român în seara asta. A gândit bine Mirel (n.r. selecţionerul Mirel Rădoi), n-a riscat nimic. N-am fost spectaculoşi în prima repriză, însă valoarea individuală şi-a spus cuvântul în repriza a doua", a declarat directorul tehnic al FRF.
Stoichiţă a glumit pe seama discursului pe care îl va avea în faţa "tricolorilor" mici, care mai au nevoie de un punct, cu Liechtenstein, pentru a merge la European.
"Mergem la hotel, fac pe supăratul, îi cert un pic şi am rezolvat problema pentru a fi concentraţi... Glumesc şi eu. Sunt profesionişti, aţi văzut cât de determinaţi aţi fost, au fost şi orbiţi în unele faze. A fost un cadou şi din partea publicului, şi a jucătorilor. Cu Liechtenstein ne trebuie un punct, eu mă gândesc la calificare", a mai spus Mihai Stoichiţă.
Oficialul FRF prevede un viitor mare multor jucători din naţionala de tineret.
"Rezultatele se vor vedea peste doi ani, când vom vedea maturizarea acestor jucători de 21 de ani...Vor pune probleme si la echipa mare, măcar să ajungă Contra să nu ştie pe cine să introducă", a mai afirmat Stoichiţă.
Etichete: romania tineret , romania under 21 , romania tara galilor tineret , romania euro 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții