”Știam ce avem de făcut!” Denis Drăguș a anticipat ce se va întâmpla în finalul meciului România - Kosovo
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 19:45
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Meciul România - Kosovo din Liga Națiunilor a fost abandonat la scorul de 0-0.
Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport de către utilizatorii Digi România.
Denis Drăguș, după România - Kosovo: ”Ne aşteptam ca, dacă rezultatul nu o să le convină, să caute să provoace”
În minutul 90+5 al duelului de pe Arena Națională, fotbaliștii oaspeților au decis să părăsească terenul de joc, după ce au pretins că din tribunele stadionului s-a scandat împotriva lor.
Ulterior, mai mulți jucători ai naționalei din Kosovo au făcut gesturi provocatoare către publicul de pe Arena Națională, iar la câteva zeci de secunde distanță, căpitanul Amir Rrahmani (30 de ani) a ordonat retragerea la vestiare. Oaspeții nu au mai dorit să continue meciul, iar ”centralul” partidei a hotărăt să fluiere finalul confruntării, după zeci de minute în care a încercat să îi determine pe kosovari să revină pe teren.
Denis Drăguș (25 de ani) a fost pe gazon timp de 89 de minute, în duelul cu kosovarii, iar la finalul partidei a subliniat că se aștepta ca fotbaliștii lui Franco Foda (58 de ani) să recurgă la astfel de gesturi, în cazul în care rezultatul nu era favorabil pentru Kosovo.
”(n.r. Cum a fost finalul de meci?) Ne aşteptam. Ne aşteptam ca, dacă rezultatul nu o să le convină, să caute să provoace și să dorescă astfel de lucruri. Important e că noi ştiam ce avem de făcut!
Noi n-am ştiut iniţial ce se întâmplă. Ne doream să jucăm până la final, după care am înţeles că ei (n.r. fotbaliștii kosovari) nu mai vor să iasă pe teren. Nici nu ştiu care sunt procedurile în astfel de momente.
Important pentru noi este că ne-am îndeplinit obiectivul de la acest meci. Normal, doream să câştigăm, dar câteodată trebuie să fii inteligent şi să gestionezi astfel de momente”, a declarat Denis Drăguş la finalul partidei.
Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor
VIDEO cu rezumatul meciului Kosovo - România 0-0
Etichete: romania , kosovo , liga natiunilor , denis dragus , meci abandonat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții